Orban: Avocatul Poporului "are nişte atitudini şi acţiuni care o transformă în duşmanul poporului

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 13 iunie 2020, 13:17 Actualitate | Politic


Ludovic Orban
Foto: Guvernul Romaniei
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că Instituţia Avocatul Poporului, în ultima perioadă, "are nişte atitudini şi acţiuni care o transformă nu în Avocatul Poporului, ci în duşmanul poporului".

"Vă readuc aminte numai ce a făcut adjunctul Avocatului Poporului, transmiţând o adresă prin care să-i oblige pe directorii de spitale în care au fost trataţi pacienţii bolnavi de COVID, că sunt instituţii cercetate pentru tortură, încercând să-i transforme pe medicii, asistentele, tot personalul care a luptat în prima linie pentru tratarea persoanelor infectate, care şi-a pus în pericol chiar sănătatea, viaţa lor şi a familiilor lor, în aşa-zişi torţionari, a afirmat Orban, răspunzând unei întrebări pe această temă.

”Este ruşinos ce se întâmplă", a declarat premierul, potrivit Agerpres.

De asemenea, Ludovic Orban a spus că poziţiile Avocatului Poporului pe tema prezenţei elevilor la examene au un motiv de natură politică, "pentru că în ultima vreme se pare că se comportă mai mult ca avocatul PSD, decât ca avocatul românilor”.

"În ceea ce priveşte prezenţa la examen, ea este reglementată, nu cred că Avocatul Poporului are vreun motiv să ia poziţiile publice pe care le ia, decât un motiv de natură politică. Pentru că în ultima vreme se pare că se comportă mai mult ca avocatul PSD, decât ca avocatul românilor", a declarat Orban la Piaţa Universităţii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2584 vizualizari

  • -13 (25 voturi)    
    mai, Orban (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 13:26)

    cucuveauamov [utilizator]

    ia o bere si tai jos. Altceva te depaseste.
  • -14 (24 voturi)    
    Primul ministru nu are dreptul (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 13:27)

    galeo [utilizator]

    Sa faca asemenea atacuri asupra altei institutii a statului roman.
    Orban ar vrea sa poata face tot ce vrea muschiuletul lui, nu ii place democratia.
    • +10 (14 voturi)    
      Lol (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 15:49)

      mitg [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      renata, cezar, tu esti?
    • +9 (9 voturi)    
      Românii au dreptul la viață? (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 17:20)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      De ce Renate Weber îi vrea morți?De COVID.
      • -8 (8 voturi)    
        Iarvpe tine PNL (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 19:10)

        galeo [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        Te vrea umil, prost si obedient
  • -13 (25 voturi)    
    Asta e treaba avocatului poporului (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 13:32)

    galeo [utilizator]

    Sa apere drepturile si libertatile cetatenilor.
    Orbane, Romania nu e sat fara caini in care sa faci tu tot ce vrei.
  • +8 (26 voturi)    
    o fi cautat mult psd-ul (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 14:04)

    iodixit [utilizator]

    pina l-a gasit pe ciorbea si pe raspopita asta de weber?
  • -16 (24 voturi)    
    Da, așa este! (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 14:11)

    Nyk1 [utilizator]

    Nu înțeleg de ce Johannis nu mobilizează Armata pentru a îndepărta din toate instituțiile țării pe toți cei care sabotează lupta împotriva răspândirii COVID. Aceștia din urmă trebuie judecați pentru trădare și genocid în tribunale militare.
    • +4 (10 voturi)    
      Tu ești citov la cap? (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 16:34)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Cine și pe ce să mobilizeze? Măi, tată, măi, tu ești dovada vie a faptului că Mama Natură mai dă și rateuri grave de tot!
  • +14 (20 voturi)    
    13 iunie (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 15:09)

    zot [utilizator]

    dna weber, avocatul poporului poate solicita parchetului
    lamurirea actiunilor din cadrul mineriadei?
    intreb fiindca consider ca poporul este direct interesat
    de ce s-a intamplat atunci.
    e adevarat ca interesele actuale ale dlui tariceanu sunt
    altele, si in niciun caz nu coincid cu ale poporului, acum
    si pururea
    • +5 (9 voturi)    
      Petre Roman si Ion Iliescu (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 15:59)

      alibaba_zeul_meu [utilizator] i-a raspuns lui zot

      ti-au dat minus.
    • +2 (2 voturi)    
      Si 10 august 2018 (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 22:02)

      kokos [utilizator] i-a raspuns lui zot

      de exemplu.
  • -9 (15 voturi)    
    Fara dubii.. (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 15:32)

    Criogenia [utilizator]

    Un pas mai este si revine in viata voastra celebra hartie comunista dejectata de mintea bolnava si incetosata de alcool a paharnicilor Liderului Suprem.

    Nici nu trebuie sa va agitati prea mult, bufonii stiu ca vi-o doriti, o au pregatita doar sa se mai stranga ceva cazuri si daca nu se strang le pun ei din condei acum ca tot au preluat de la "democratii" din USA sablonul cu revenirea Apocalipsei pe pamant...

    Sunt afaceri care trebuiesc incheiate altfel nu se incaseaza comisioanele, trebuie timp si liniste pentru asta.
  • -8 (10 voturi)    
    Felicitări avocatului poporului! (Sâmbătă, 13 iunie 2020, 17:10)

    MIKI@ [utilizator]

    dl Ciorbea era un adormit, bine că acum e cineva care se sesizează şi apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by