Negrescu: Sumele alocate României în planul de relansare a UE sunt condiționate de implementarea recomandărilor specifice de țară. În ultimul raport nu stăm prea bine

de Luminita Pirvu     HotNews.ro
Miercuri, 27 mai 2020, 22:00 Actualitate | Politic


Victor Negrescu
Foto: Hotnews
Comisia Europeană a prezentat programul de relansare economică care prevede alocarea a 750 de miliarde de euro si la aceasta sumă se adaugă viitorul buget european în valoare de 1,3 trilioane de euro. Din suma prevăzută pentru relansarea economică România primește 33 de milarde care îi revin României. Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete din Parlamentul European atrage atenția că aproximativ jumătate din suma destinată României va veni sub formă de împrumuturi. Negrescu spune că abia acum urmează cea mai importantă etapă iar ca resursele europene să devină accesibile Guvernul trebuie să elaboreze o serie de proiecte.

"România ar putea să primească 33 de miliarde de euro dar în același timp o să contribuie suplimentar cu 12 miliarde de euro. Din suma totală, aproximativ jumătate sunt sub formă de împrumuturi. Asta este ce trebuie să negociem. Suplimentar, sumele alocate sunt condiționate de implementarea recomandărilor specifice de țară incluse în Semestru European. Dacă vă uitați la ultimul raport nu stăm prea bine" a declarat pentru HotNews.ro eurodeputatul PSD Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete din Parlamentul European.

Negrescu spune că aceste sume de bani sunt defalcate pe capitole la nivelul bugetului european și ele sunt prezentate în documentele puse la dispoziție astăzi iar pentru noul instrument pentru relansare economică există o repartiție pe diverse programe, unele axate pe parte ade sprijinire a stabilității economice, altele axate pe programul medicale (9,3 miliarde de euro), altele pe zona de digitalizare. Toate aceste sunt defalcate cu diferite componente și condiții. Aceste programe trebuie de principiu corelate cu un plan național de relansare economică.

Pentru a accesa banii destinați, România trebuie să îndeplinească o serie de de condiții și să demostreze că banii sunt folosiți pentru relansarea economică. Acest lucru presupune identificarea unor proiecte concrete pe care România trebuie să le propună în lumina acestor obiective fixate de Comisia Europeană.

"Suplimentar, ceea ce nu s-a spus în spațiul public, toate aceste sume sunt condiționate, raportate și corelate cu Semestru European și recomandările specifice de țară. Reamintesc că în urmă cu câteva săptămâni a ieșit raportul de țară unde se arată că România nu stă foarte bine și că o serie de măsuri luate de dată recentă nu corespund așteptărilor europene".

După prezentarea proiectului se demarează negocierile la nivelul statelor membre.

Negrescu susține că undeva în cursul lunii iulie vor avansa aceste negocieri și se speră la identificarea unei soluții de compromis. La nivel european există un consens politic pentru aprobarea acestui program care se pare ca va merge la pachet cu viitorul buget european. Practic banii ar fi disponibili pentru programul de relansare undeva din toamnă.

România trebuie să negocieze toate elementele specifice acestui plan atât alocările naționale așa cum au fost ele propuse sau să rămână în aceeași manieră sau eventual să se îmbunătățească pentru a crește granturile în raport cu împrumuturile pentru ca procedurile să fie cât mai simple iar banii să fie cât mai ușor de accesat. După ce se termină această etapă, România intră într-o perioadă de negociere cu executivul european pentru fiecare instrument în parte.

"Aici trebuie să propunem proiecte fiabile care pot fi folosite în această direcție și toate trebuie să fie integrate în planul de relansare economică. De precizat este că o parte din bani sunt granturi dar sunt și împrunumturi iar acolo unde sunt împrumuturi trebuie să duci capital fie din spațiul privat, fie din alte zone pentru a cofinanța proiectele. Asta s-a dovedit de multe ori dificil pentru România. Pentru că avem o cofinanțare a mediului privat destul de scăzută comparativ cu alte state . Lucrul acesta a fost reflectat inclusiv în planul european de investitii strategice, planul Juncker unde era vorba tot de cofinațare și nu am reușit să atragem resurse de pe piața de capital sau din mediul privat pentru a cofinanța suficiente proiecte", a mai explicat eurodeputatul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3181 vizualizari

  • +6 (12 voturi)    
    pacat de el... (Miercuri, 27 mai 2020, 22:16)

    panduru [utilizator]

    atat de tanar si de instruit, si totusi, atat de nemernic.
    "Dacă vă uitați la ultimul raport nu stăm prea bine" - dupa ce 3 ani ati dat de toti peretii cu tara asta, tu cu dragnea, cu vasilica & co., acum constati ca "nu stam prea bine".
    • +1 (3 voturi)    
      este un bandit.... (Joi, 28 mai 2020, 4:28)

      Foxcrawl.com [utilizator] i-a raspuns lui panduru

      probabil ceva mai muncitor decat ailalti din gashca lui. Nu le da astora nimeni una peste ochi? Vorba ta, au frecat-o 3 ani, timp in care Romania a avut cea mai neagra perioada postrevolutionara, si acum ne vorbeste handicapatul asta despre rapoarte si proiecte. El, care bate campii pe la Bruxelles.
      • 0 (0 voturi)    
        i-auzi (Joi, 28 mai 2020, 16:39)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui Foxcrawl.com

        deci nu leberalo-joianistii din ultimele 6 luni au futarisit tara, ci pesedistii dinainte? cred ca traim in universuri paralele :)))
  • -2 (8 voturi)    
    Sa respecte Romania (Miercuri, 27 mai 2020, 22:28)

    adrian88000 [utilizator]

    "recomandarile specifice de tara ". Si care sunt acestea ? Cota marita pentru primirea de migranti ilegali, educatie sexuala la copii mici si drepturi sporite pentru homosexuali ?
    Si de fapt cat ne da ?Jumatate este imprumut, deci se dau 16,5 miliarde. Dar contri butia Romaniei trebuie sa creasca cu 12 miliarde. Raman 4,5 miliarde. Cat era contributia pana acum ? 5 miliarde cumva ? Asta inseamna ca nu ni se da , ci ni se ia 500 de milioane.
    Ca in bancul cu bicicleta furata de la Radio Erevan.
    • 0 (2 voturi)    
      economistule... (Joi, 28 mai 2020, 4:30)

      Foxcrawl.com [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      de unde ai scos socotelile astea. Pai nu crezi ca aia de la CE iti spuneau direct ca tre sa dai daca chiar aveai de dat?
      • 0 (2 voturi)    
        pentru Fox (Joi, 28 mai 2020, 14:11)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Foxcrawl.com

        Nu sunt economist ! E posibil ca calculele mele sa fie gresite. Din acest motiv as dori sa ma corecteze cineva care se pricepe. Nu doar sa-mi spuna ca nu e asa. Vreau sa stiu cum este ! Deci Fox, daca stii calculele exacte , scrie aici.
    • 0 (0 voturi)    
      Recomandarile specifice (Joi, 28 mai 2020, 8:31)

      Costi888 [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      Adica sa nu fure banutii, nea Adi. Asta inseamna recomandari specifice. Alte tari fac proiecte misto cu bani europeni.. nu mai noi suntem suverani si nu ne calcam mandria in picioare sa facem chestii misto cu bani europeni (eram ironic).
      Cotele alea de care zici tu, oricum le ai. Si in plus, oricum cererea de forta de munca a dus deja la angajararea a mii de asiatici.. fara sa tii bage nimeni pe gat.
      • +1 (3 voturi)    
        pentru Costi (Joi, 28 mai 2020, 14:08)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Costi888

        Cred ca era mai corect sa scrie care sunt " recomandarile specifice". Astfel nu mai intelegea fiecare altceva ! Miile de asiatici nu sunt migranti ilegali ! Ei nu trec Meditarana ca sa ajunga in UE si apoi sa fie repartizati cum vrea Merkel. Te rog sa nu-i confunzi cu cei veniti legal la munca. Si care chiar muncesc !
  • -3 (7 voturi)    
    Baietii cu ''placuta suedeza'' (Miercuri, 27 mai 2020, 22:35)

    papicu [utilizator]

    nimic ,ati amutit,nu sariti la ciumatul asta rosu care ne coboara cu picioarele pe pamant ,aratandu-ne ce presupun acesti bani ? ''invincibilul ''Sigfrid a anuntat cu bucurie ca GATA ,PRIMIM 33 MILIARDE EURO,acum ati inteles ce ''conditii ' trebuie sa indeplinim ? Credeti ca sunt Catu ,Orban ,PNL sa faca posibil accesarea acestei sume ?
  • +2 (2 voturi)    
    woooow (Joi, 28 mai 2020, 4:25)

    Foxcrawl.com [utilizator]

    S-a trezit si Negrescu. Cica banii sunt conditionati de implementarea recomandarilor pe tara.:)))) Pai nu era logic bah pezedistule? Credeai ca pica banii asa din cer si voi pregatiti sa-i sifonati ca de obicei? De fapt stii tu mai bine, ca la capitolul "implementari" PSD e campion.
    • +1 (1 vot)    
      zi psd si trage apa (Joi, 28 mai 2020, 12:15)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui Foxcrawl.com

      pai normal ca nu-i convine controlu, ca e suma mica etc. negrescu ar vrea liber la furat pentru el si ai lui.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by