Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că va contesta în instanţă decizia CNCD de a-l amenda pentru discriminare, în urma unor afirmaţii făcute la adresa şefului statului.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"Astăzi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât să mă amendeze pentru că utilizarea termenului 'Fuhrer' la adresa domnului Klaus Werner Iohannis ar reprezenta o faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate. Nu o să intru în polemică cu CNCD pentru a nu cădea în omniprezenta capcană de a critica o instituţie când nu ne convine o decizie şi de a o lăuda când decizia ne este favorabilă. Este dreptul lor conferit de lege să judece. Cum este dreptul meu conferit de aceeaşi lege să contest decizia lor în instanţa de judecată, voi face acest lucru", a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook.

El susţine că membrilor CNCD "le-ar fi fost mai uşor să ia o decizie corectă dacă s-ar fi uitat în orice traducere din limba germană şi ar fi văzut care este înţelesul termenului 'Fuhrer'".

"Şi Wikipedia şi alte site-uri de traducere sunt de acord că acest termen înseamnă 'conducător', 'lider' sau 'ghid'. Ca să nu mai spunem că atenţionarea mea către domnul Iohannis a fost: 'să o lase mai uşor cu ameninţările că nu este Fuhrer, ci, încă, preşedintele României'. Nu pune o anatemă domnului Iohannis, ci îl avertizează că a luat-o pe o pantă greşită", a explicat Tăriceanu.

Liderul ALDE arată că se va adresa instanţei "pentru cei 20% dintre români cărora le pasă de drepturile lor".

''O să mă duc în faţa instanţei să mă lupt cu aceasta decizie nu pentru mine, ci pentru cei 20% dintre români cărora le pasă de drepturile lor chiar şi în pandemii şi în crize. Întâi ne-am pierdut libertatea de mişcare, apoi ne-am pierdut libertatea de a ne întâlni în grupuri mai mari de trei. Acum suntem pe cale să ne pierdem şi libertatea de cuvânt. Ce ne mai rămâne? Să mergem la muncă, să plătim taxe pe care Iohannis şi 'Guvernul meu' să le sifoneze către puşculiţele lor politice? Nu, mulţumesc!", a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a fost amendat, miercuri, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu 2.000 de lei pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate, în urma unor afirmaţii făcute la adresa şefului statului, Klaus Iohannis.

Tăriceanu a făcut o serie de afirmaţii, în data de 16 aprilie, pe pagina de socializare, în care a utilizat termenul de "Fuhrer" la adresa preşedintelui.

Afirmaţiile reprezintă "faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din OG 137/2000, republicată", a menţionat CNCD (Sursa: Agrpres)