Senatorul PSD Şerban Nicolae consideră că social-democraţii ar putea decide să depună o moţiune de cenzură, motivând că Guvernul liberal condus de Ludovic Orban „face rău românilor”.

Serban NicolaeFoto: Agerpres

„Eu cred că se va ajunge la o moţiune de cenzură, pentru că, în mod evident, acest Guvern, prin incompetenţă, prin incoerenţă şi prin aroganţă, nu face decât rău României şi românilor. E adevărat că situaţia generată de epidemia COVID-19 nu ne pune în situaţia să tratăm ca în timp de pace. Demiterea Guvernului nu înseamnă că se instaurează automat un nou guvern. Probabil că domnul Iohannis va tergiversa cât de mult întreaga procedură, va juca din nou ruleta anticipatelor şi probabil că vom intra într-un blocaj politic. În aceste condiţii, încercăm să atragem atenţia guvernanţilor că ceea ce fac este prost, incoerent şi face rău românilor”, a afirmat Şerban Nicolae, marţi, la Senat, citează Agerpres.

Referindu-se la condiţiile în care unii români au plecat la muncă în străinătate, Şerban Nicolae consideră că este necesară „o anchetă ceva mai amănunţită, poate chiar una penală”.

„Probabil va fi nevoie de o anchetă ceva mai amănunţită. Nici acum, nimeni nu îşi asumă răspunderea pentru cei care au plecat dintr-o zonă de carantină foarte strictă, sau aşa ar fi trebuit să fie, pentru a lucra ca muncitori sezonieri. (...) Toate aceste măsuri haotice nu puteau să se facă fără implicarea directă a autorităţilor guvernamentale (...). Probabil că va fi nevoie de o anchetă, poate chiar una penală”, a adăugat Şerban Nicolae.