Partidele politice au început deja pregătirile și își conturează strategiile pentru campania privind alegerile locale. PNL își dorește să organizeze alegerile pentru primării și Consilii Județene în luna septembrie sau cel mai târziu la începutul lunii octombrie, pentru a nu deconta criza economică care urmează. De partea cealaltă, PSD se bucură de statutul de partid de opoziție și mizează pe o dată cât mai târzie a alegerilor. Astfel, cu un Guvern condus de PNL și un Parlament controlat de PSD, care întrețin agenda mediatică, celelalte partide parlamentare - USR, PRO România, ALDE, PMP și UDMR - încearcă să-și contureze timid strategiile și să-și consolideze electoratul.

HotNews.roFoto: Hotnews

Săptămâna aceasta, în ultima ședința a Biroului Politic, Ludovic Orban le-a comunicat liberalilor că Guvernul ia în calcul pregătirea alegerilor pentru perioada sfârșit de septembrie - început de octombrie, au declarat pentru HotNews.ro surse liberale. Orban a precizat că organizarea alegerilor locale ar putea fi posibilă în acea perioadă dacă epidemia Covid-19 își menține trendul descendent.

Totodată, liberalii așteaptă decizia Curții Constituționale pe proiectul de lege al PSD privind prelungirea mandatelor aleșilor locali. PSD a introdus în lege că Parlamentul este cel care decide data la care se organizează alegerile pentru primarii și Consilii Județene, și nu Guvernul, cum este în prezent. Parlamentarii PNL au contestat legea la CCR iar pe 25 mai judecătorii urmează să se pronunțe.

Liberalii își doresc cât mai rapid organizarea alegerilor locale pentru că deja sunt pe un trend descrescător în sondaje. Dacă la începutul anului PNL era cotat cu un procent de 40 %, în ultimele luni, în contextul crizei epidemiologice, liberalii scad în preferințele românilor.

În martie, Europa FM a prezentat un barometru IMAS potrivit căruia Partidul Național Liberal pierdea în februarie aproape 7 procente, față de luna ianuarie. Barometrul Europa FM din ianuarie cota PNL la 47% iar in februarie liberalii pierduseră aproape 7 procente înregistrând doar 40,7%.

În intern, conducerea PNL estimează că procentele partidului vor fi în scădere în următoarele luni pentru că pe criza epidemiei Covid -19 se va suprapune o criza economică iar unul dintre momentele critice pentru partidul aflat la guvernare este majorarea pensiilor cu 40%, așa cum prevede o lege promovată de fostul guvern PSD.

De partea cealaltă, PSD este interesat ca alegerile locale să fie organizate cât mai târziu, în toamnă, tocmai ca liberalii să piardă susținerea populației. Totuși, la nivelul conducerii se ia în calcul ca judecătorii CCR să dea dreptate Guvernului iar data alegerilor să nu depindă de Parlament. Cu alte cuvinte, pesediștii se pregătesc ca alegerile să se desfășoare în perioada septembrie-octombrie, așa cum i-a anunțat Ludovic Orban pe liberali.

În intern, social-democrații au comandat o serie de sondaje în ultimele luni iar rezultatele acestora arată o ușoară creștere a partidului și o descreștere constantă a PNL.

Surse din interiorul PSD au declarat pentru HotNews.ro că la ultimul sondaj intern partidul a fost cotat la 27% în preferințele electoratului, cu un procent mai puțin față de luna februarie, când PSD era cotat la 28%. Social-democrații au pierdut un procent în urma scandalului privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Potrivit surselor citate, social-democrații mizează pe faptul că o parte dintre primarii și șefii de CJ ai partidului vor reuși la acest tur de scrutin să-și reînnoiască mandatele (PSD a obținut în 2016 cele mai multe mandate de primar - 1.677 - reprezentând 52,63% iar PNL are 1.081 de primari, reprezentând 33,92%). "Potrivit calculelor interne care au la baza analiza unor specialiști în domeniu, la alegerile locale am putea obține un procent între 30-32%", au explicat sursele citate.

Cum arată ultimul sondaj intern al PSD:

  • PNL 35%
  • PSD 27%
  • USR 16%
  • PRO România 8%
  • UDMR 4%
  • PMP 4 %
  • ALDE 4%
  • PLUS 2%

De asemenea, pesediștii nu ignoră avantajele pe care le au de a sta in opoziție și calculează și impactul crizei economice pe care liberalii ar putea să o deconteze.

"Interesul nostru este să rămânem în opoziție cât mai mult timp iar alegerile locale să fie împinse cât mai mult în toamnă. Sigur, nu este clar dacă acest lucru va fi posibil dar ideea unei moțiuni de cenzură este deocamdată doar un joc de imagine din postura de partid de opoziție. Este logic că nu ne dorim să picăm Guvernul. Și-au dorit guvernarea, să și-o asume acum", au explicat sursele social-democrate.

O parte din strategia PSD este de a bloca orice inițiativă legislativă controversată depusă de parlamentarii PSD, pentru a nu afecta imaginea partidului. De asemenea, pesediștii vor încerca să fie activi prin prelungirea pe vară a activității parlamentare astfel încât să-și creeze vizibilitate publică. Sursele HotNews.ro susțin că actuala conducere a partidului intenționează să depună o serie de proiecte de lege pe zona economico-socială.

De asemenea, o temă sensibilă si bună de exploatat în campania electorală - care deja a început neoficial - este eliminarea pensiilor speciale. În acest sens PSD a depus un nou proiect de lege în Parlament care prevede impozitarea progresivă a pensiilor speciale.

Dezbaterea urmează să fie una de anduranță politică pentru că în Parlament există deja mai multe proiecte de lege cu aceeași temă. USR a depus zilele trecute un proiect care vizează impozitare acestor pensii speciale, PNL, PRO România și PMP susțin la nivel declarativ subiectul.

La nivel politic, cu un Guvern PNL și Parlament controlat de PSD care țin agenda mediatică, celelalte partide parlamentare USR, PRO România, ALDE, PMP și UDMR încearcă să-și contureze timid strategiile și să-și consolideze electoratul.