Ministrii Violeta Alexandru și Monica Anisie, precum și secretarul de stat Raed Arafat nu ar avea acces la discuțiile Comisiei Juridice a Camerei Deputaților care discută proiectul de lege privind starea de alertă, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.

Florin Iordache in Comisia JuridicaFoto: Hotnews

Conform acestora, celor trei li s-a spus de la început că nu pot interveni în discuțiile care se desfășoară pe zoom.

Singurul care are acces este ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care este și membru al comisiei.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților s-a reunit înaintea ședinței de plen pentru a dezbate varianta venită de la Senat. Deputații vor da un raport al proiectului de lege, raport care se va dezbate în plenul Camerei Deputaților. Astfel varianta venită de la Senat ar putea suferi modificări.

Senatul a adoptat marți proiectul de lege al Guvernului privind starea de alertă după ce l-a modificat substanțial. Potrivit raportului elaborat de senatorii juriști Parlamentul este cel care încuviințează starea de alertă prin ședință comună a celor două Camere și nu Guvernul prin ordonanță de urgență așa cum prevede actuala lege.

De asemenea această stare de alertă va fi stabilită pe o perioadă de 30 de zile cu posibilitatea de prelungire.Totodată, printre modificări se numără deschiderea teraselor, angajatorul consultă angajatul în privința muncii la domiciliu iar magazinele au obligația de a asigura măști pentru angajați și cumpărători.

O altă modificare prevede că Ministrul Sănătății nu mai poate numi, suspenda din funcție și elibera persoanele care ocupă funcții de conducere în unitățile sanitare aflate în subordinea primăriilor și consiliilor județene.