Senat: Proiectul Guvernului cu măsurile pe perioada stării de alertă - marţi, în comisii şi în plen

de DP     HotNews.ro
Marţi, 12 mai 2020, 6:03 Actualitate | Politic


Senat
Foto: Facebook
Senatul va dezbate marţi, în comisiile de specialitate şi în plen, proiectul de lege iniţiat de Guvern, cu măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, scrie Agerpres.

Proiectul va intra marţi dimineaţă pentru avize şi raport în comisiile de specialitate, iar în cursul după-amiezii va fi dezbătut şi votat de plen, sub rezerva depunerii raportului de către Comisia juridică, sesizată pe fond.

Potrivit preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şedinţa de plen de marţi se va desfăşura cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor urmând să lucreze de la distanţă. Votul va fi dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute.

Proiectul Guvernului are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Acesta prevede, printre altele, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă şi permite organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi.

Altă măsură propusă se referă la obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi.

În baza acestui proiect de lege s-a schimbat regimul contravenţiilor astfel încât acesta este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2630 vizualizari

  • -2 (2 voturi)    
    avem un anti-guvern si un anti-guvern (Marţi, 12 mai 2020, 7:02)

    eucomentez [utilizator]

    Dupa ce au votat impotriva drepturilor minoritatilor si a autonomiei locale acum voteaza restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

    Autonomia regionala respectiv drepturile si libertatile fundamentale ale individului sunt bazele societatilor moderne.

    Practic avem un anti-guvern, care desi pare ca ne apara interesele, de fapt extinde beneficiile unei caste speciale care ei au creat-o pentru ei si restrang drepturile populatiei in general si introduc amenzi exagerate pentru a distruge populatia.

    Masurile de protectie sunt necesare, insa guvernul pare sa aiba alte prioritati.
    • 0 (0 voturi)    
      Acum se va vedea iarasi (Marţi, 12 mai 2020, 7:39)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

      ... clar, blatul dintre PNL și PSD. Așa au făcut și pentru alegerile intr-un tur, si cu pensiile speciale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by