Parlamentarii își modifică regulamentul și introduc o nouă regulă: nu vor mai fi acceptate proiecte de lege care aduc atingere caracterului unitar al țării. Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a anunțat miercuri, în plen că PSD depune două proiecte de hotărâre de modificare a regulamentelor celor două Camere potrivit cărora nu vor fi luate în considerare pentru dezbaterea inițiativelor care afectează caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român.

plen Camera DeputațilorFoto: AGERPRES

Anunțul privind modificarea regulamentului a fost făcut de Marcel Ciolacu, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea proiectului UDMR de modificare a Codului administrativ, care prevede obligativitatea oficializării, în anumite situaţii, a limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală.

"Eu consider că acest derapaj este evident, este un conflict declanşat interetnic nepermis şi duce într-o direcţie, de către preşedintele României, a anilor 1990. De aceea, atât eu, cât şi domnul Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului, depunem astăzi două proiecte de hotărâre privind modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor şi al Senatului.(...) Cu alte cuvinte, după 30 de ani, se termină acest cretinism de folosire a unui conflict interetnic politic", a declarat Ciolacu.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților și al Senatului examinează inițiativele legislative depuse, sesizează comisiile permanente de specialitate și solicită diverse avize sau puncte de vedere prevăzute de legi sau regulamente.

Potrivit proiectului de hotărâre depus de cei doi social democrati se modifică atribuțiile Birourilor Permanente astfel încât acestea "să poată respinge de plano inițiativele legislative care afectează caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, precum și cele care afectează integritatea și inalienabilitatea teritoriului României", se arata in expunerea de motive a inițiatorilor proiectului de hotărâre.

Astfel se introduce:

  • Litera g) a alineatului (1) al articolului 32 se modifică și va avea următorul cuprins:

„g) hotărăşte, în cazul iniţiativelor legislative, reţinerea lor spre dezbatere şi adoptare ca primă Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Nu sunt luate în considerare iniţiativele legislative care afectează caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, precum și cele care afectează integritatea și inalienabilitatea teritoriului României”.

Proiectul UDMR se dezbate miercuri în Camera Deputaților care este forul decizonal în acest caz.

Conducerea Camerei Deputaților a decis la începutul săptămânii să introducă, în regim de urgență, dezbaterea inițiativei legislative a UDMR pe ordinea de zi a plenului. Este vorba de proiectul de lege care prevede utilizarea limbii maghiare în administrația locală dar și arborarea steagului secuiesc pe clădirile publice. Proiectul de lege are raport de respingere și cel mai probabil va fi respins la vot, în plen.

Dezbaterea în regim de urgență a proiectului UDMR s-a decis după ce președintele Kalus Iohannis a acuzat public PSD că „ se luptă în Parlament să dea Ardealul ungurilor”.