Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis a anunțat luni că PSD va solicita, după încetarea stării de urgenţă, înființarea unei comisii de anchetă în Parlament care să verifice toate achiziţiile făcute de Guvern în perioada crizei create de pandemia cu coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Vă asigur că, imediat ce starea de urgenţă se va încheia, în Parlamentul României vom iniţia constituirea unei comisii de anchetă care să verifice toate achiziţiile publice făcute de guvernul PNL în această perioadă, începând cu cazul de la Giurgiu - unde o firmă, un butic practic, a vândut produse sanitare în valoare de peste 12 milioane de lei, şi continuând cu alte achiziţii suspecte", a declarat Simonis la Parlament.

Simonis a precizat că vor fi analizate "contractele controversate" ale Guvernului iar concluziile comisei vor fi trimise către organele abilitate.