”PSD a votat în Parlament stoparea jafului din pădurile României. Am văzut cu toții imaginile cu zeci de camioane încărcate cu bușteni, care au împânzit șoselele țării, în timp ce românii stau în case”, își începe Partidul Social Democrat postarea de pe Facebook.

padureFoto: Pexels

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a lansat într-o acțiune politică de anvergură. În ultimele zile, acesta a coordonat activitatea parlamentarilor PSD pentru a se asigura că toate ordonanțele emise de PNL în spectrul economic vor fi corectate. ”Așa cum am promis, corectăm în Parlament ordonanțele guvernului PNL. Este cea mai rapidă modalitate de a veni în sprijinul economiei” a declarat șeful social democraților. Însă, pe lângă măsuri economice importante, precum anularea dobânzilor la dobânzi pentru cei care își amână plata ratelor sau extinderea termenului limită de plată a impozitului pe profit, social-democrații au hotărât să răspundă și problemei defrișărilor masive de păduri, prin interzicerea exportului de masă lemnoasă.

La umbra Covid-19, tăietorii de lemne s-au îmbogățit pe măsură ce pădurile au dispărut

Imediat după instituirea carantinei, mediul de presă și asociațiile nonguvernamentale au început să tragă semnale repetate de alarmă cu privire la fenomenul defrișărilor. Profitând de situația stării de urgență și de neatenția autorităților ocupate cu lupta împotriva Covid, tăietorii de lemne au început să bage drujbele în din ce în ce mai mulți arbori. Pe Facebook și în mediul online extins, cetățenii indignați au postat adevărate convoaie de camioane, încărcate până la refuz cu buștean.

Răspunsul liberal – struțul cu capul în nisip

Au fost realizate emisiuni pe aceste teme, fiind, totodată, lansate petiții prin care se solicită stoparea tăierilor ilegale. Guvernul nu a mai putut evita problema dar, atunci când în sfârșit a adresat-o, ministrul mediului a transmis, în foarte multe cuvinte, că nu dorește blocarea exportului de lemn. În aceste condiții, exploatatorii și-au văzut nestingheriți de treabă, defrișând mii de hectare fără ca poliția sau radarul pădurilor să fie folosite eficient pentru prinderea vinovaților.

Soluția PSD – interzicerea exportului de lemn

Propunerea PSD care a trecut deja de votul Parlamentului, prevede interzicerea exportului de masă lemnoasă în anumite condiții, fiind totodată prevăzută interdicția directă de export de buștean. Scopul acestei măsuri este acela de a nu mai permite masei lemnoase neprocesate să părăsească teritoriul nostru național. Astfel, lemnul eventual exploatat, în condiții raționale, va fi prelucrat în România, ceea ce va crea noi locuri de muncă dar și perspectiva protejării pădurilor.

Citește mai mult și comentează pe PeBloguri