Senat: Cadrele medicale care îngrijesc pacienţi cu COVID-19 vor avea contracte nedeterminate, după finalizarea stării de urgenţă

de L.P.     HotNews.ro
Joi, 23 aprilie 2020, 13:28 Actualitate | Politic


Rezidentii ajuta medicii in criza coronavirusului
Foto: Agerpres
Senatorii au introdus, joi un amendament la Ordonanța 40/2020 care prevede ca cei angajaţi în perioada stării de urgenţă în sistemul sanitar şi care au asigurat asistenţa medicală a pacienţilor cu CoVID-19 să poată opta pentru un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, după încheierea stării de urgenţă.

Senatorii au votat telefonic pentru modificările Ordonanței 40/2020 care prevede întărirea capacităţii administrative a sistemului sanitar. OUG-ul reglementează prelungirea până la data de 31 octombrie a perioadei de rezidenţiat pentru medicii din ultimul an, care nu pot susţine în acest moment examenul de specialist.

"Prin derogare de la prevederile legale în vigoare, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea ministerului, inclusiv funcţiile publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului, în mod direct, prin numirea de către ordonatorul de credite, cu stabilirea drepturilor salariale pentru funcţia temporară. Raporturile juridice încheiate încetează de drept la 45 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă", se arată în ordonanţă.

OUG 40/2020 a primit raport de admitere cu un amendament în Comisia de sănătate, raport însuşit joi de plen. "În cazul personalului medical, angajat în perioada stării de urgenţă în unităţile sanitare pe secţiile desemnate să asigure asistenţa medicală a pacienţilor cu COVID-19, la încetarea contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, unitatea medicală va încheia contracte de muncă pe durată nedeterminată. Contractul individual de muncă este încheiat înainte de împlinirea termenului de 45 de zile, la exprimarea acordului din partea angajatului în cauză", prevede amendamentul.

Proiectul de lege care aprobă Ordonanța 40/2020 va merge în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1848 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 23 aprilie 2020, 13:37)

    [anonim]

    • 0 (0 voturi)    
      corect.... (Joi, 23 aprilie 2020, 14:58)

      stilatu [utilizator] i-a raspuns lui

      este nevoie de curatenie in sistemul medical, in acelasi timp, nu putem angaja la kg, avem nevoie de oameni cu pregatire, in romania mor 5-600 de persoane pe zi, virusul asta este o nimica toata pe langa ce fac celelalte boli, romania este pe primul loc in ue la numarul de decese din cauza unor boli tratabile... si nu numai din lipsa echipamentelor, ci si a oamenilor pregatiti....
      in acelasi timp cred ca este momentul sa separam mediul privat de cel de stat, nu este posibil ca medici la stat sa aiba si cabinete medicale sau contracte cu clinici private, daca muncesc ca sclavii, din lipsa de personal, cum pot sa mai stea 4-5 ore la cabinetul lui? ce act medical mai este ala dupa 8 ore la stat si alte 4-5 la cabinet? am vazut ca verzisorii protejeaza foarte bine, dar totul are o limita, nu cumva si din cauza asta suntem fruntasii europei?...
  • -1 (3 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 23 aprilie 2020, 13:38)

    [anonim]

  • 0 (0 voturi)    
    haha (Joi, 23 aprilie 2020, 14:18)

    codyrocco [utilizator]

    era de asteptat sa se faca o faza de-asta
  • 0 (0 voturi)    
    (ne) bine (Joi, 23 aprilie 2020, 14:53)

    Kato01 [utilizator]

    Hmm.. Dc dai la toti si nu te uiti la performata individului nu prea e ok. Unii au tras mai multi, alti doar au facut pasi. Dc propui beneficii individuale nu stii cat de integru e cel care decide si nu merge pe spagi ca sa dea bonificatiile. Deci ramanem tot unde eram inainte de covid...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by