Senatorul PSD Titus Corlățean a depus un amendament în care cere includerea expresă a libertății de exprimare și a dreptului la informare în categoria drepturilor fundamentale a căror exercitare poate fi restrânsă în perioada stării de urgență.

Titus CorlateanFoto: Agerpres

Acesta își motivează decizia prin faptul că, deși în Anexa 2 a decretului semnat de președintele Klaus Iohannis sunt instituite o serie de măsuri care vizează libera exprimare și dreptul la informare, „în enumerarea exhaustivă a restrângerii drepturilor de la art 2 din decret nu se regăsesc enumerate aceste două drepturi fundamentale”, potrivit unui document consultat de HotNews.ro legat de amendamentele depuse în Parlament.

În forma semnată de președintele Klaus Iohannis, articolul 2 al decretului 195/2020 prevede:

„Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):

a) libera circulație;

b) dreptul la viață intimă, familială și privată;

c) inviolabilitatea domiciliului;

d) dreptul la învățătură;

e) libertatea întrunirilor;

f) dreptul de proprietate privată;

g) dreptul la grevă;

h) libertatea economică”.

Titus Corlățean propune introducerea a două noi categorii (c1 și c2):

  • Libertatea de exprimare
  • Dreptul la informație

În urmă cu o zi, același Titus Corlățean afirma, potrivit agenției Mediafax, că PSD va reacționa politic și parlamentar la „orice tentație de abuz care ar putea afecta exercițiul unor drepturi fundamentale sau care va îmbrăca forma unor interese de grup economice”.

Titus Corlățean mai propune, printre altele, ca în conținutul Hotărârii Parlamentului privind încuviințarea măsurilor de urgență instituită prin decretul prezidențial următoarele:

  • Guvernul prezintă Parlamentului în 60 de zile de la încetarea stării de urgență un raport detaliat cu privire la acțiunile întreprinse pentru limitarea exercițiului liber al unor drepturi și libertăți fundamentale, cu justificarea măsurilor luate
  • Avocatul Poporului va acționa, pe durata stării de urgență, în scopul apărării drepturilor și libertăților fundamentale și va prezenta Parlamentului un raport cu privire la respectarea cadrului legal de către autoritățile publice