​​Sala Biroului permanent, cea a plenului din incinta Camerei Deputaţilor, și chiar bilele de vot vor fi dezinfectate joi, când va avea loc şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului pentru votul de învestitură a Guvernului Cîțu. Măsurile sunt dispuse în contextul crizei coronavirusului.

Vot in parlament, urneFoto: AGERPRES

„Ca urmare a recomandărilor autorităţilor competente şi a măsurilor adoptate intern în vederea limitării răspândirii Coronavirusului (COVID-19) în România, personalul administrativ va efectua atât curăţenia zilnică obişnuită, cât şi dezinfectarea Sălii de plen a Camerei Deputaţilor, a sălii Biroului permanent, unde se va realiza numărarea voturilor, precum şi a spaţiilor adiacente acestora. De asemenea, vor fi dezinfectate urnele şi bilele folosite la procedura de vot aferentă învestirii Guvernului”, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților, citat de Agerpres.