Parlamentari, primari, viceprimari și consilieri județeni de la toate partidele, în special de la PSD și de la formațiunea lui Victor Ponta, sunt cooptați de liberali. La Slatina, 40 de membri ai organizației PRO Româna au trecut cu arme și muniții în tabăra liberalilor. La Cluj, 18 primari PSD se pregăteau să se înscrie în PNL, dar negocierile s-au blocat la intervenția președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

HotNews.roFoto: Hotnews

GazetaOltului.ro relatează că 40 de membri ai organizației PRO România s-au alăturat PNL Slatina. Printre aceștia se numără Cristina Tomirea, fost președinte al organizației de femei PSD Olt și apoi coordonatoare Pro România, filiala Olt.

”Filiala Olt a Partidului Național Liberal se lărgește și se întărește! În seara zilei de miercuri, Biroul Municipal al PNL Slatina a aprobat cu entuziasm primirea în rândurile noastre a peste 30 de noi membri, în totalitatea lor foști membri ai Pro România. Ne bucurăm pe această cale că valorile și idealurile liberale atrag tot mai mulți simpatizanți și membri noi, gata oricând să pună umărul la eforturile noastre pentru reconstrucția României”, crede președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, citat de Gazeta Oltului.

În Moldova, președintele PSD Rădăuți și viceprimar al orașului s-a înscris zilele trecute în PNL, potrivit presei locale.

La Cluj, presa locală relatează că "18 primari PSD se află în negocieri cu PNL pentru a candida la alegerile locale din iunie sub sigla liberalilor". Potrivit presei locale, din cauza problemelor din interiorul PSD Cluj, edilii locali negociau plecarea din partid. Conducerea centrală a PSD a decis schimbarea conducerii filialei Cluj, Liviu Alexa și Adrian Mlădinoiu fiind schimbați la ultima ședință a Comitetului Executiv.

Totodată, președintele interimar al PSD s-a întâlnit joi cu organizația PSD Cluj. "Au fost mai multe probleme. Îmi pare rău, la început am fost puţin ruşinat de lucrurile care s-au întâmplat. Presupun că toată lumea a înţeles că trebuie să mergem înainte, serioşi, pe nişte principii corecte. Era o supărare în rândul primarilor, i-am văzut plecând cu o anumită speranţă. O să ţinem legătura mai strâns de acum”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul întâlnirii, potrivit Adevărul.ro.

USR face bilanțul racolărilor liberalilor. Într-un mesaj pe Facebook intitulat "PNL reformează România cu oamenii PSD", USR contabilizează achizițiile pe care care liberalii le-au facut la nivel local și parlamentar.

"Cazul primarului Mihai Chirica, înregimentat în PNL după ce a făcut politică și a fost ales sub sigla PSD, nu este singular. Pe zi ce trece crește lista transferurilor pe care PNL le face în timp ce vorbește despre „realizarea marilor reforme de care România are nevoie” și despre repararea „nenorocirilor lăsate de PSD. Să înțelegem că repară răul făcut de PSD cu oamenii PSD tocmai pentru că sunt cunoscători ai „mecanismului”? Sau că încearcă să-i păcălească iar pe români?", scrie USR pe pagina de socializare.

Lista transferurilor PNL făcută de USR:

Parlamentari:

  • Daniel Constantin ex-PC, ex-ALDE, ex-Pro România
  • Sorin Cîmpreanu ex-ALDE, ex-Pro România
  • Mircea Banias ex-PNL, ex-PDL, ex-PNL, ex-PC, ex- ALDE, ex-Pro România
  • Damian Florea ex-FSN, ex-PSD, ex-PUR, ex-PC, ex-ALDE, ex-PSD, ex-Pro România
  • Liviu Ioan Balint ex-PMP, ex-PSD, ex-PRO România
  • Remus Borza ex-ALDE, ex-PSD
  • Cristina Burciu ex PSD
  • Mihăiță Găină ex PSD
  • Elena Hărătău ex PSD
  • Eugen Gioancă ex PSD

Primari și viceprimari:

  • Mihai Chirică (Iași) ex-PSD
  • Cristian Matei (Turda) ex-PSD
  • Marian Voicu (Ciorani) ex-PSD
  • Silviu Ionut Stan Albeni ex-UNPR
  • Bogdan Loghin (Rădăuți) ex-PSD
  • Vladimir Petruț (Cavnic) ex-PSD
  • Sandu Tudor (Paulești) ex-PSD

Ce spunea Ludovic Orban înainte de a ajunge premier

Biroul Politic al PNL a decis anul trecut că „traseişti” din zona PSD, ALDE şi PRO România să nu fie primiţi în partid.

Ludovic Orban: "Știţi foarte bine că există actori politici, comentatori care tot încearcă să creeze o percepţie falsă. PNL este în război total cu PSD şi cu coaliţia guvernamentală, de fapt cu toate PSD-urile şi cu PSD mare şi cu PSD-urile mai mici, ei sunt adversarii noştri politici. Obiectivul nostru este să punem punct cât mai repede acestei guvernări care distruge România şi, ca atare, am vrut să se ştie foarte clar că niciun pesedist nu are ce să caute în partid (...) PNL „a fost, este şi va fi întotdeauna împotriva traseismului politic” (12 august 2019, sursa: Agerpres).