Andrei Gerea a fost schimbat, marți, de la șefia filialei ALDE București, anunță Mediafax. Deputatul îi ceruse public demisia lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea partidului, pe motiv că acesta „contribuie decisiv la disoluția ALDE”.

HotNews.roFoto: Hotnews

În locul lui Andrei Gerea vor fi copreședinți interimari ai filialei ALDE București deputatul Varujan Vosganian și liderul TLDE Daniel Catana.

„În cadrul ședinței Consiliului de Coordonare al filialei ALDE Bucureșți, întrunită marți seară, a fost propusă înlocuirea din funcția de președinte al filialei ALDE București a deputatului Andrei Gerea. Motivul care a stat la baza deciziei Consiliului de Coordonare al ALDE București a fost legat de lipsa de implicare a acestuia în coordonarea filialei București”, arată o postare pe pagina de Facebook a ALDE București.

Conform sursei citate, decizia luată marți va fi înaintată Biroului Politic Executiv al ALDE, care va aproba modificările stabilite în filiala București a partidului.

„Consiliul de Coordonare al ALDE București a decis să îi desemneze în calitate de copreședinți interimari pe deputatul Varujan Vosganian și președintele organizației de tineret a ALDE Claudiu Daniel Catana. Decizia luată în ședința de marți va fi înaintată Biroului Politic Executiv al ALDE, cel care va aproba modificările stabilite în ședința filialei”, conchide sursa menționată.

Andrei Gerea a scris pe Facebook, la începutul lunii, că „după alegerile europarlamentare de anul trecut ALDE și-a pierdut busola”.

„În doar o jumătate de an, ALDE si dl. Tăriceanu au devenit neloiali atât electoratului, prin ieșirea de la guvernare și renunțarea sa la candidatura pentru prezidențiale, cât și membrilor săi, prin discuțiile cu PSD și Pro România, asta în timp ce colegii noștri ocupau posturi în guvernarea PNL. Astfel, ALDE și dl. Tăriceanu și-au pierdut cota înaltă de credibilitate avută în fața electoratului și a actorilor politici. Respect cariera domnului Tăriceanu, dar în acest moment domnia sa nu face decât să contribuie decisiv la disoluția ALDE”, a afirmat Andrei Gerea.

El i-a transmis lui Călin Popescu Tăriceanu că este nevoie de o schimbare serioasă și i-a cerut să își dea demisia de la șefia ALDE.

„Astăzi, îi transmit dlui Tăriceanu că este nevoie de o schimbare radicală a atitudinii și acțiunii politice și îi cer să demisioneze de la conducerea partidului și să lase loc cât mai repede unei noi echipe care să relanseze proiectul ALDE. Nu mă bucur deloc că fac acest apel, dar îl consider o necesitate. Este un ultim demers la care pot recurge în speranța că voi genera reacții care să ajute partidul să iasă din criza de credibilitate în care a ajuns”, a conchis Gerea.

În replică, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că pot exista destule păreri în partid, însă deciziile sunt luate în forurile statutare ale ALDE.

„E o voce, suntem un partid liberal. Pot să existe şi păreri diverse. Deciziile se iau de cei care fac parte din forurile statutare”, a declarat Tăriceanu, la Digi 24.

Citește și: Andrei Gerea: „Ar fi binevenită demisia lui Tăriceanu de la șefia ALDE. Lucrurile nu mai pot continua așa/ Am încercat cu toții să ținem lucrurile sub preș”