Propunerea lui Ludovic Orban pentru ministrul de Interne, Marcel Vela, a primit, luni, aviz negativ din partea parlamentarilor. Cu 10 voturi "pentru", 15 "împotrivă" și 4 abțineri, Vela nu a fost validat de către comisiile de specialitate ale Parlamentului. Vela a vorbit în fața senatorilor și deputaților despre situația polițistului rural, căruia vrea să-i schimbe statutul "pentru că el reprezintă națiunea română acolo și luptă împotriva infracționalității".

Marcel Vela, ParlamentFoto: Hotnews

Ministrul interimar al Internelor le-a spus parlamentarilor că prioritatea mandatului său este creșterea încrederii populaţiei în instituţiile din domeniul Ordine publică şi Siguranţa cetăţeanului. Vela a vorbit despre o inițiativă pe care vrea să o promoveze la nivelul ministerului pe care îl conduce și care vizează polițiștii din mediul rural.

  • "M-am gândit la două soluții legate de ponderea polițistului: să creștem numărul polițiștilor de la nivelul zonelor rurale, fie la posturile locale. Cum facem acest lucru? Polițiștii pensionați să poată reintra în sistem, să recrutăm din sursă externă polițiști care vor să intre după ce fac pregătire, evident, sau agenții de poliție să-i facem ofițeri și în rândul lor să vină absolvenți tineri.
  • Prin aceasta trebuie să creștem atitudinea, prestanța și imaginea polițistului din comună.
  • Polițistul român este acum ruda săracă a autorității locale din comună după primar, după preot, după dascăl, după polițistul local. Este si mai slab dotat, este rudă săracă în sensul că nu are autoritatea polițistului local care este de-al locului care este bine dotat, bine îmbrăcat, bine înarmat și cu o mașină mai bună decât Loganul de la postul de poliție si atunci trebuie să avem grijă să-i motivăm financiar. În loc de Poliția Română, să-i spunem Poliție Națională adică băiatul ăla de la postul de poliție din comună să știe că în spatele lui are inspectorat județean de poliție, are un minister de Interne și că el reprezintă națiunea română acolo și luptă împotriva infracționalității și are o autoritate mai mare decât polțistul local", a explicat Vela parlamentarilor.

Ministrul propus pentru Afacerile Interne, Marcel Vela, a primit aviz negativ în comisia de specialitate din Parlament. Marcel Vela a fost audiat mai bine de o oră și alături de el a fost secretarul de stat Traian Berbeceanu.

După rezultatul votului, Vela a declarat că "parlamentarii PSD nu mai au ce căuta în Parlament, deoarece votează la comandă".

"Votul acesta negativ arată încă odată că PSD-ul, parlamentari puşi în funcţii de deputaţi sau de senatori din pixul domnului Dragnea, nu mai au ce căuta în Parlament, votează la comandă şi ar trebui să plece acasă. Aşadar, susţin alegerile anticipate" a spus acesta.