40 de probleme care au dus PSD la cel mai slab scor din istoria sa - analiză internă a șefului​​ Consiliului Național al PSD / Vulpescu: Partidul a ajuns să fie construit pe principii clientelare și de nepotism

de D.D.     HotNews.ro
Miercuri, 12 februarie 2020, 12:37 Actualitate | Politic


Ionuț Vulpescu
Foto: Facebook
Cu mai bine de jumătate dintre primarii României, PSD nu poate spera acum la un scor electoral care să-l plaseze pe prima poziție pe scena politică, experiența electorală a anului 2019 arătând că și un 25% este greu de atins, este concluzia șefului Consiliului Național al PSD, Ionuț Vulpescu. Liderul social democrat a prezentat un document în care identifică 40 de probleme care au făcut ca partidul să înregistreze cel mai slab scor din istoria sa.

În documentul de 50 de pagini, postat pe blogul personal, Vulpescu vorbește despre felul cum PSD a fost izolat în epoca lui Liviu Dragnea, care a fost preocupat de promovarea sa „ca unic reper al formațiunii”, încurajând obediența, nepotismul, iar politica de cadre în partid sau în zona guvernamentală făcându-se pe criteriul loialității față de lider.

„Partidul Social Democrat trece prin cea mai grea perioadă a sa de la înființare, încă izolat de familia europeană social-democrată, criticat pentru discursul antieuropean și incapabil să se conecteze cu categorii tradiționale de electorat pentru stânga (care, în România, fie nu sunt active politic, fie votează, paradoxal, cu dreapta). În ultimii ani, Partidul Social Democrat a renunțat la cultura dialogului, atât intern, cât și cu societatea, complăcându-se cu statutul de „cetate asediată””, scrie șeful Consiliului Național.

Analizând datele ultimelor cicluri electorale, Vulpescu susține că PSD a pierdut masiv votul tinerilor, în special în favoarea Alianței 2020 USR+PLUS. „Dacă în 2016, o treime din cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani au votat PSD, în 2019 această categorie s-a redus de trei ori, în ciuda unei guvernări care a adoptat destul de multe măsuri în favoarea tinerilor. Asta deoarece, prin acțiunile sale, într-o lume dominată de dialog, deschidere și comunicare, PSD a ales calea opusă. Electoratul nemulțumit de PSD a migrat către PNL și Pro România, în timp ce Alianța 2020 USR+PLUS a reușit să aducă la vot un electorat nou, tânăr, educat, cu venituri ridicate și implicat activ în susținerea preferaților săi”, notează el.

Dintre problemele identificate de Vulpescu (raportul integral AICI):

  • Erodarea identității politice social-democrate, partidul adoptând teme care nu-i sunt proprii și care au sunat fals și publicului lui.PSD a renunțat la temele sale clasice, perfect valabile și acum, și se ocupă de teme periferice, care nu privesc majoritatea, ci doar interese restrânse, care seamănă mai degrabă a privilegii, nu o extindere firească a unui set de drepturi și libertăți egale pentru toți.
  • Distanțarea, până la izolare, a unor lideri ai partidului față de social-democrația europeană și de multe dintre politicile europene.
  • PSD a renunțat în mare măsură la promovarea pe bază de competență. Partidul a ajuns să fie construit politic pe principii clientelare și de nepotism.
  • Anti-selecția a devenit un principiu de funcționare, cu efecte directe și profunde asupra calității actului de guvernare, precum și asupra imaginii publice a partidului.
  • Realizarea listelor de candidați pe alte criterii decât cele referitoare la apartenența la PSD și activitatea în cadrul partidului sau la competență. "Discuțiile cu liderul central al partidului sau tranzacționarea candidaturilor în funcție de relațiile personale au devenit regulă.
  • Impunerea de la centru, și nu alegerea liberă și locală, a președinților organizațiilor județene și a conducerilor de organizații specifice – cum este cazul TSD.
  • Îndepărtarea foștilor președinți ai partidului, care nici nu au fost invitați la congrese și alte acțiuni publice, minimalizând sau anulând rolul lor consultativ. Toți foștii președinți ai PSD sunt fie excluși din partid, fie izolați de către partid. Refuzul de a recunoaște istoria partidului a fost o încercare a Președintelui partidului de a se promova ca unic reper al formațiunii noastre, deși el a intrat în partid la mai bine de 10 ani de la fondarea acestuia, venind din Partidul Democrat.
  • Folosirea funcțiilor publice în negocieri politice, ceea ce a dus la numirea unor persoane în funcții pentru care nu aveau nicio pregătire. Multe dintre posturile de miniștri au fost acordate pe criterii clientelare sau de relații personale între liderul central și cei propuși.
  • OUG 13 - Decizia discreționară a lui Liviu Dragnea, dusă la îndeplinire cu obediență, nu a trecut prin niciun filtru. A fost o măsură care a pus atât Guvernul, cât și partidul, în imposibilitate de dialog sau apărare.
  • Arhitectul celui mai mare succes al USR, campania ,,Fără penali în funcții publice”, a fost de fapt Liviu Dragnea.

În final, Ionuț Vulpescu propune mai multe măsuri care, în opinia sa, ar putea relansa PSD. Printre acestea reforma structurii ideologice a partidului, recuperarea foștilor lideri ai partidului și reinstalarea lui Ion Iliescu ca președinte de onoare, reorientarea spre agenda reală a românilor, reconfigurarea relațiilor cu Diaspora, precum și introducerea criteriilor de competență și expertiză profesională.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5280 vizualizari

  • +14 (16 voturi)    
    Nu pot sa cred asa ceva ! (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:46)

    Amad [utilizator]

    ""Partidul a ajuns să fie construit pe principii clientelare și de nepotism""
    Eu nu cred. Sigur este de vina statul paralel.
    Statul roman in integralitate este un stat pararel.
  • +12 (12 voturi)    
    Acest Document Este Scrisoarea de Îngropăciune (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:52)

    un domn [utilizator]

    Ce se va citi de către HolinesDeniel la Dizolvarea P$D cel mai târziu in 2024

    Nota Bene : la Groapa unde se Aseaza P$D pentru Eternitate va fi participant ( mult deasupra gropii ) Ion Iliescu
  • +9 (9 voturi)    
    ce viseaza zapaugul asta? (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:11)

    DiDiRo [utilizator]

    pesederau reformat? HA! HA! HA! "Lupul isi schimba parul dar naravul ba"
  • +8 (12 voturi)    
    I. Vulpescu (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:17)

    panduru [utilizator]

    le serveste dinozaurilor psd o galusca greu de inghitit. Este primul care are curajul si inteligenta de a semnala principalele probleme ale psd. Avand in vedere raspunsul psd-istilor la intrebarea lui dragnea "mai vreti sa fiu liderul vostru?", nu cred ca demersul lui va avea mare succes.
    • +8 (10 voturi)    
      Principala problema a psd e, (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:10)

      MadameDuRecamier [utilizator] i-a raspuns lui panduru

      ca se trage din hibridul bolsevic stalinist si a devenit, decind si-au asasinat ultimul presedinte PCR, o mare Mafie Statala. Tovarasul Vulpescu, tot un borfas detinator de gena originara rosie, face o analiza care se vrea obiectiva. Aduce in expunerea de motive cuvinte imbracate frumos, in loc sa scrie clar, ca partidul e unul al hotilor care nu mai stiu de frica pe nimeni. Dovada e, ca N0049, sau sociopatul ultim care i-a condus, n-au crezut nicio clipa, ca vor fi cofrati. Nenorocirea psd este, ca nu se va moderniza vreodata, ca gradul de degenerare in care se afunda cadrele lui de partid a crescut galopant, dovada ca imbecila Dancila, care a fost numita PM, fara ca cineva din partid sa fie capabil sa protesteze si ca oricit vor incerca sa prosteasca Istoria adevarata, tot de la PMR, PCR, FSN, FDSN, PSDR, PDSR se trag, adica un monstru de sorginte stalinista, devenit Mafie, care se screme sa para un normal partid social-democrat. Ptiu!
  • +15 (15 voturi)    
    Am avut emotii (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:25)

    starymokotow [utilizator]

    Ma speriasem ca a mai ramas un om inteligent in PSD citind articolul asta, problemele identificate sunt corecte. Insa concluzia lui ca intoarcerea fostilor lideri in prim plan i-ar putea ajuta m-a linistit, sunt la fel de cretini ca intotdeauna.
    • +7 (7 voturi)    
      eh, cam are dreptate (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:40)

      MG [utilizator] i-a raspuns lui starymokotow

      un partid corect condus de oameni corecti măcar daca nu și competenti, nu se deszice de fostii lideri; ori PSD-ul a functionat ca o mafie sau haita, unde noul lider il omoara/distruge pe fostul lider; Geoana out, Ponta out, Nastase out.
      Sunt curios daca oficial Dragnea este exclus din PSD sau doar simplu membru :)))
  • +5 (7 voturi)    
    o analiza... (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:25)

    sile1 [utilizator]

    .....aproape pertinenta insa propunerea de readucere in fruntea partidului,ca presedinte de onoare,este de-a dreptul prosteasca.

    Probabil ca Ionut Vulpescu a vrut sa faca mai usor digerabil perdaful tras psdistilor incercand sa atraga de partea sa garda veche a liderilor PSD care s-au indepartat,s-au au fost indepartati, din cauza lui dragnea.
  • +2 (4 voturi)    
    Vulpescu? (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:50)

    Barosanu_nr1 [utilizator]

    Sper că măcar în documentul ăsta a pus ghilimelele bine. Nu ca...

    https://www.edupedu.ro/exclusiv-verdict-de-plagiat-in-cazul-fostului-ministru-al-culturii-ionut-vulpescu-mircea-dumitru-a-cerut-ministerului-retragerea-titlului-de-doctor-surse/

    Și pentru studiul acesta amărât au apelat tot la un hoț. Asta e tot ce are PSD.
  • +4 (4 voturi)    
    Toa'se Vulprostescu (Miercuri, 12 februarie 2020, 20:57)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Pezde nu se poate reforma, niciodata ! \
    Si nici membri sai, pai cum sa-l repui presedinte de onoare pe cel cu 1100 de crime comise in decembrie '89 ?
  • 0 (0 voturi)    
    pai hai sa le enumeram: (Joi, 13 februarie 2020, 15:42)

    liviu_ [utilizator]

    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,

    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,

    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,

    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,
    furtul, nesimtirea, incompetenda,

    furtul, nesimtirea, incompetenda, furtul


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by