Propunerea legislativă care prevede pedepse pentru agresarea personalului didactic a fost adoptată, luni, decizional, de către Senat, informează Mediafax. Astfel, profesorii și directorii din învățământul preuniversitar beneficiază de protecția acordată similar funcțiilor de autoritate publică.

Sala SenatuluiFoto: Hotnews

Pentru proiectul de lege au votat 76 de senatori, 25 au fost împotrivă iar doi s-au abținut.

Inițiativa aparține senatorului PSD Șerban Nicolae.

Reglementarea prevede că „săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane care ocupă funcție didactică, de conducere sau de îndrumare și control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele precizate mai sus, dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcție didactică de conducere sau de îndrumare și control.

Inițiativa mai prevede că „personalul didactic, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, de protecția acordată similar funcțiilor de autoritate publică".

Totodată, conform proiectului, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control se bucură de:

- respect și considerație față de persoana sa și față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari și terțiari ai educației, precum și din partea celorlalți salariați ai unității;

- de un climat de ordine, disciplină și respect, în timpul desfășurării actului educațional în contexte formale, neformale și informale;

- autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învățare-educare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare;

- de susținerea părinților sau reprezentanților legali ai beneficiarilor primari ai educației, în realizarea actului educațional;

- de dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ;

- protecție juridică adecvată;

- sprijin și implicare din partea autorităților, inclusiv a celor care au atribuții în domeniul învățământului, pentru asigurarea tratamentului;

- beneficiul campaniilor desfășurate la nivel național și local, de către autoritățile administrației publice, pentru creșterea considerației și prestigiului social.

În cursul procedurii legale, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic se bucură de prezumție relativă de veridicitate, până la proba contrară.

Actul normativ va fi trimis președintelui României, pentru promulgare.