Supărată că Ludovic Orban i-a criticat activitatea de edil al Capitalei, Gabriela Firea îl atacă pe șeful PNL citând din Albert Camus - ”Prostia are talentul de a fi insistentă”. Primarul general al Bucureștiului îl face ”laș” pe liderul liberal, pentru că ”premierul-bufon” ”mușcă și fuge” de o întâlnire cu ea în emisiuni televizate și îl compară cu fostul președinte al PSD Liviu Dragnea.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ea subliniază că bugetul capitalei a fost amputat ”pe timpul Domnului Dragnea”, dar și acum, pe ”vremea Domnului Orban”.

”Ultima tâmpenie spusă aseară este că am avut “nesimțirea” să mă duc la Compania Națională de Investiții, să depun un proiect realizat de echipa mea, asigurând și cofinanțare, pentru realizarea unei săli polivalente în București, pe care, ca și alte săli mari din Capitală, să o folosească întreagă țară, și așa cum s-a întâmplat în trecut, când obiective de investiții din marile orașe și/sau municipii, au fost finanțate de către guvern, cum este și normal. În orice lume democratică și orice persoană cu bun simț și logică va considera că un om politic este “nesimțit” dacă nu muncește să aibă proiecte, să se zbată pentru a face rost de finanțare, mai ales în condițiile amputarii grave a bugetului Capitalei și pe timpul Domnului Dragnea, și acum, pe vremea Domnului Orban. Cine se aseamănă, se adună (în acțiuni)!”, a scris Firea pe Facebook.

Firea s-a legat din nou de banii de pensii și salarii.

”O “nesimțire” este să împrumuți țara că să-ți satisfaci sponsorii dar să te plângi că nu ai bani de pensii și salarii, obrăznicie este să angajezi oameni fără studii, doar pentru că sunt soțiile sau odraslele sponsorilor, tupeu este să tăi fondurile pentru autostrăzi și spitale, indolența la guvernare este să ții în funcții miniștri penali și penibili, nesimțire este și să fi fost viceprimar al Capitalei și să te fi remarcat doar prin dorința fierbinte de a distruge sistemul de termoficare, în scurtele pauze când nu făceai chermeze în birou, stropite cu alcool din belșug, așa cum știe tot guvernul că făceai și când aveai birou prin Palatul Victoria”, a mai scris Firea.

Reacția primarului Firea vine după ce Orban a spus vineri seară la o întâlnire PNL din Sectorul 1 că ea are ”nesimțirea să se ducă la Compania Națională de Investiții să îi ceară să finanțeze sala polivalentă”, când a ”sifonat bani prin pomeni”, de tipul voucherelor pentru bicicletă.