Marcel Ciolacu a declarat, întrebat dacă ar putea fi propus George Maior în funcția de premier din partea PSD, că nu îl cunoaște pe ambasadorul României la Washington. Liderul interimar social-democrat a mai spus că pentru partid nu este o prioritate Maior, potrivit Mediafax.

George MaiorFoto: Facebook/ Ambasada Romaniei in SUA

„Îmi pare foarte rău. Nu pot să propun pe cineva să fie premier. Nu îl cunosc pe domnul George Maior. Mi-aș fi dorit. Poate o să îl cunosc în viitor. Nu este o prioritate pentru PSD domnul George Maior. Nu vreau să vorbesc de capacitățile dânsului de a manageria, de a fi premier. Nu îl cunosc. Totuși nu putem veni cu o propunere. Încă sunt președinte interimar al partidului, să vin cu o propunere cu o persoană pe care nu o cunosc”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri la Antena 3, întrebat dacă George Maior va face parte din proiectul stângii unite și ar putea fi propus de PSD în funcția de premier.

Chestionat ce va face dacă nu va trece moțiunea de cenzură, Ciolacu a spus că „PSD va continua demersurile la Curtea Constituțională”.

Pe 18 ianuarie, Marcel Ciolacu a declarat că PSD nu va face „proba” unui Guvern tehnocrat, cu George Maior premier, așa cum a propus Norica Nicolai în spațiul public.

Potrivit unor informații vehiculate în spațiul public, președintele Consiliului Național al ALDE Norica Nicolai susține un guvern tehnocrat, al cărui prim-ministru ar putea fi fostul șef al SRI George Maior, în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban ar trece în Parlament.

Președintele Klaus Iohannis spunea, la finalul lunii decembrie, într-o discuție informală cu presa, că îl va schimba pe George Maior din funcția de ambasador al României în SUA. Șeful statului a precizat că va începe o analiză în prima parte a anului 2020 în acest sens.