Camera Deputaților susține într-un răspuns către Ministerul Justiției că a rezolvat toate problemele legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare. Răspunsul a fost redactat de președintele Comisiei Juridice, Nicușor Halici (PSD).

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a trimis conducerii Parlamentului o scrisoare în care cere să fie prezentate progresele înregistrate în Camera Deputaților și în Senat în domeniul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), în perioada iulie – decembrie 2019. Scrisoarea a ajuns la Parlament pe 10 ianuarie și a fost repartizată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților către Comisia Juridică.

Elaborarea răspunsului nu a fost însă rodul discuțiilor între Putere și Opoziție, ci a fost redactat de președintele Comisiei, Nicușor Halici. El este deputat PSD de Vrancea și conduce Comisia Juridică din 3 octombrie 2018. Social-democratul a declarat pentru Europa Liberă că nu s-a consultat cu colegii din comisie pentru redactarea răspunsului și că misiunea i-a fost delegată de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

„Consultați să zică ce? Nu trebuia o decizie a Comisiei, am spus doar realitatea zilei în Parlament. Fiind în vacanță parlamentară, neavând nevoie de o decizie a Comisiei sau a plenului Parlamentului, eu am explicat pe scurt care sunt progresele în ceea ce privește recomandările incidente Camerei Deputaților pentru MCV", a fost reacția președintelui Comisiei Juridice. El a adăugat că în Camera Deputaților, progresele pe MCV sunt evidente.

„Nu mai avem probleme nici cu conflictele de interese, nici cu imunitate, nici cu Codul de conduită, le-am rezolvat. Doar patru recomandări sunt cu privire la Camera Deputaților, din ele doar una este îndeplinită parțial, cea legată de adoptarea Codului penal și de procedură penală și civilă, celelalte trei sunt îndeplinite. E foarte frumos să dăm vina că politicienii nu fac, nu îndeplinesc, că din cauza lor nu se ridică MCV. O să fiți surprinși câte recomandări pentru Camera Deputaților nu au fost îndeplinite. O să vedeți la celelalte instituții ale statului câte nu au fost îndeplinite", a declarat Nicușor Halici pentru Europa Liberă.

Citește continuarea pe Europa Liberă.