Ludovic Orban a afirmat, miercuri, că un primar bun își pune în practică programul de dezvoltare a comunității în patru ani. Premierul a făcut afirmația în contextul în care UDMR propune majorarea mandatului autorităților locale la cinci ani, potrivit Mediafax.

"Cred că un manager, un administrator, un primar bun, poate să arate în patru ani de zile că are capacitatea să pună în practică un program de dezvoltare a comunității locale", a declarat premierul Ludovic Orban, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria.
Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Rfi, că parlamentarii maghiari vor depune un proiect de lege care prevede că autoritățile locale vor avea un mandat de cinci ani.