CNCD l-a amendat cu 10.000 de lei pe primarul din Tg. Mureș care a spus că romii sunt o problemă in România și că statul ar trebui să decidă cine face copii

de Clarice Dinu     HotNews.ro
Miercuri, 22 ianuarie 2020, 13:24 Actualitate | Politic


Dorin Florea
Foto: Facebook
Primarul din Tg. Mureș, Dorin Florea, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declarațiile sale referitoare la faptul că statul trebuie să decidă cine face copii, cu referire exactă la romi, despre care a spus că sunt o problemă a României.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de membrii colegiului CNCD, care a constatat că mesajul lui Dorin Florea încalcă dreptul la demnitate al cetățenilor care aparțin unei clase sociale, respectiv al unei minorități etnice, constituind un discurs incitator la ură, depășind limitele libertății de exprimare.

  • „Colegiul director constată că, în conformitate cu legislația în vigoare, se sancționează penal relele tratamente aplicate minorului, inclusiv de către părinți (punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului se sancționează cu închisoare de la 3 la 7 ani), totodată Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului protejează copiii împotriva abuzului sau neglijenței.
  • Sunt binevenite și necesare dezbaterile privind sistemul asistenței sociale, a protecției copilului, însă aceste dezbateri nu se pot transforma în mesaje politice care promovează ura împotriva unor categorii de persoane sau care limitează dreptul la viață intimă, familială și privată de familie (art. 26 din Constituția României). Este de neconceput ca într-un stat democratic să se solicite acordul autorităților pentru a concepe un copil. Comentariile extrem de rasiste, ulterior afirmațiilor domnului primar Dorin Florea, reprezintă un alt element de gravitate a mesajelor în cauză”, se arată într-un comunicat al CNCD.

Nemulțumit de discuția privind dublarea alocației pentru copii, primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a venit cu o propunere șocantă. El spune că este nevoie de „introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii”. Viitorii părinți ar trebui să facă dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile, a unei situații financiare acceptabile. De asemenea, spune Florea, viitorii părinți trebuie să aibă un nivel de educație minim stabilit prin lege și, totodată, ar trebui stabilită o vârstă minimă la care un adult să devină părinte.

„În cazuri excepționale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posibilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus. Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc”, a scris primarul din Târgu Mureș pe Facebook.

Contactat de HotNews.ro, Dorin Florea a susținut că propunerea sa nu este „radicală deloc”, fiind una despre care a mai vorbit și în trecut. El a precizat că „statul încurajează nemunca” și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame „pentru banii de alocație”. Dorin Florea s-a referit explicit la comunitatea roma, susținând că, dacă se vor impune astfel de condiții, „o să intre frica în ei” și n-or să facă copii doar pentru bani.

„Eu am (la Tg. Mureș-n.r.) cel mai mare număr de țigani din țară (...) Țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem?! (...) De când i-a dezrobit Cuza, au rămas la fel”, a spus el, precizând că „dacă văd trei copii la cerșit, în rețele de pedofilie, sunt nebun să nu intervin ca stat și să las pe seama Justiției”.

El a mai spus că în cazurile în care condițiile nu s-ar respecta, copiii ar fi luați în grija statului și ar fi educați, operațiune care ar putea fi de succes pentru „că nu se deosebesc cu nimic de ceilalți”. Întrebat dacă propunerea sa nu va fi calificată drept una nazistă, Dorin Florea a răspuns: „Mă doare în fund de mediocritatea abjectă a celor care spun asta”.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după declarațiile primarului din Târgu Mureș pentru discurs de ură pe criterii de clasă socială și etnie, a declarat pentru HotNews.ro, șeful CNCD, Asztalos Csaba.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3244 vizualizari

  • +22 (38 voturi)    
    Nimic despre “bar de negri” rostit de DUamna Gabi (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 13:30)

    un domn [utilizator]

    Ceea ce este cam bizar !
  • +1 (37 voturi)    
    Cauza e saracia extrema. Ea trebuie rezolvata (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 13:32)

    D-or [utilizator]

    "fete de 12-13 ani au devenit mame „pentru banii de alocație”"

    Ar trebui sa fie indignat de saracia extrema a acelor oameni pentru care cei 150 lei /copil reprezinta o sursa de trai.
    Ar trebui sa incerce sa le gaseasca locuri de munca, sa infiinteze companii municipale cu care sa faca drumuri, ceva.

    Solutia nu consta in ajutoare sociale - care transforma oamenii in conserve vii - ci in emaniciparea lor.
    • +22 (36 voturi)    
      sigur (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 13:54)

      rpd [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      Tu nu pricepi ca a incercat deja asta. Nu au chef de munca. Omul a incercat multe solutii pana sa ajunga la disperare.
      Cumva ar trebui gasita o solutie pentru a se evita acest comportament (mame pentru alocatie), insa trebuie dezbatut. O idee interesanta propusa de un cititor este cea in care alocatia se deduce din impozit. Muncesti, ai si aplocatia pentru copii. Dar trebuie dezbatut. Cu siguranta sunt situatii in care poate nu e posibil asa ceva (copii cu un parinte care trebuie sa se ingrijeasca de ei).
      • +4 (18 voturi)    
        inca o propunere (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:35)

        Andreiasu [utilizator] i-a raspuns lui rpd

        A mai fost o propunere in spatiul public demna de luat in seama si anume: marirea alocatiei de la 150 la 300 lei sa se faca cu conditia frecventarii cursurilor scolare , indiferent de etnie. In felul acesta, prin educatie, cu timpul se va putea face integrarea in societate.
        • 0 (0 voturi)    
          alocatie (Joi, 23 ianuarie 2020, 12:09)

          Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui Andreiasu

          S-a mai propus ca aceasta sa fie pe un card folosibil doar ptr. alimente...
    • -1 (21 voturi)    
      sa fim seriosi ! (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:36)

      a.h. [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      inca nu s-a ajuns in Romania sa se moara de foame !
      sa nu cadem in capcana in care sa credem ca totul se intampla din cauza saraciei.
      saracie exista, dar care doar ca nu te lasa sa pleci in vacante si sa te imbraci cu haine noi, dar daca nu vrei sa mori de foame si vrei o haina curata pe tine, se poate.
      ce exista mai mult ca orice in tara asta, exista: hotie, minciuna, diversiune, incompetenta, inechitati majore etc.
  • +21 (37 voturi)    
    Hmm (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 13:44)

    Anges [utilizator]

    Eu as contesta in justitie. Nu ca as fi de acord cu solutia propusa de primar, dar principial cred ca era vorba mai degraba de nemunca si traitul din ajutoarele de la stat. Nu vad de ce enuntarea acestei probleme face o minoritate sa se simta discriminata.
  • +22 (46 voturi)    
    cata mizerie (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 13:45)

    dessik [utilizator]

    Nu are voie sa spuna un adevar banal vizibil cu ochiul liberi. Ce trebuia sa faca? Sa comande un studiu stiintific care se colecteze diversi "indicatori" problema pentru romani si romi? Tot nu ar fi destul, ca s-ar spune ca nu ii ajutam noi de aia is prosti.
  • +15 (27 voturi)    
    Sugerati dlui Florea sa-si deschida ... (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:09)

    mynickname [utilizator]

    ... un cont pentru donatii si sa publice IBAN-ul. Nimic mai mult.
  • +12 (32 voturi)    
    Omul merită medalie, nu amendă! (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:22)

    Tayen [utilizator]

    Sau măcar o statuie.
    Ne supără adevărul și-i amendăm pe cei ce ni-l spun verde-n față! Câtă ipocrizie la Rumânica. Noi, ca societate, nu analizăm deloc viitorul, DELOC! Nu-și pune nimeni întrebarea: „Care vor fi problemele create de această hetnie peste 20 de ani? Dar peste 30 de ani”?
    Și să calculeze un statistician cât la sută sunt acum (dar cifrele reale) și cât vor fi peste 20-30 de ani. Că nu-i greu de socotit.
  • +12 (30 voturi)    
    de ce ne miram ? (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:25)

    a.h. [utilizator]

    s-a ajuns ca adevarul si dreptatea sa fie judecate si sanctionate, iar minciuna, uraciunea si inechitatile sa fie numite "toleranta" si "diplomatie".

    intr-adevar, cu exceptia aberatiei ca statul (el insusi numit de Base, mafiot) sa decida cine naste si cine nu, in rest, toata aprecierea pt curajul de a fi spus adevarul in legatura cu tiganii si nu doar cu ei. cu toti puturosii care profita de alocatia copiilor si de imbecilitatea statului care-i tolereaza asa si-i incurajeaza la nemunca.
    dar, vb aia, incompetentii si imbuibatii din parlament au o mare compasiune si intelegere pt acesti "oropsiti". ei insisi traiesc "tragedia" lor.
  • -2 (26 voturi)    
    Un abuz cras!!!! (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:46)

    ZaR [utilizator]

    Inca un abuz al CNCD!!!!

    Vom ajunge ca in epoca de aur cand dezastrul era evident oricui, dar toti se fereau sa critice public situatia din Romania...din frica de represalii!
  • -4 (26 voturi)    
    Cei mai bine cheltuiti 10.000!!! (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:51)

    Marionette [utilizator]

    Jos corectitudinea politica in discrepanta cu realitatea!
  • 0 (30 voturi)    
    Cam puțin (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 14:52)

    jcjc [utilizator]

    Trebuiau să-l amendeze mai mult. Și să-l oblige să plătească din banii proprii (care oricum sînt ai primăriei, că tipul a ciordit cu mult avînt).
  • +4 (16 voturi)    
    Din ciclul (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 15:04)

    feroviarul123 [utilizator]

    De ce este scump divorțul? Pentru ca merita. Asa si aici a plătit scump dar a meritat.
  • -5 (19 voturi)    
    Una clasica de la stanga extrema (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 15:13)

    Itsoc [utilizator]

    Sigur ca da, omul vorbeste pe sleau de o problema reala a Romaniei iar reactia autoritatilor e sa-i dea amenda si sa-l acuze de discriminare.

    In schimb cand tiganii sunt responsabili procentual de cele mai multe infractiuni apai nu sunt tigani ci ROMANI de etnie roma care sunt victimele neintegrarii in societate, situatie pentru care romanii albi sunt vinovati.

    Dupa aia vin si se intreaba cum au ajuns la putere Trump, Boris sau Orban si cum omenirea a luat-o razna, vai, vai!

    vreti ca omenirea sa redevina normala? simplu!

    Tratati oamenii in mod egal

    Incetati sa mai discriminati majoritatea cu ajutorul minoritatilor

    Incetati sa mai acuzati oamenii care se simt deranjati de Marsurile Diversitatii in care Comunitatea LGBT isi striga sexualitatea in strada caci eu unul nu string in gura mare pe cine, cum si cu ce sexuiesc.

    Incetati sa mai acuzati barbatii si sa-i feminizati pentru asa vor feministele lu' peste.

    Incetati sa mai umflati non subiecte gen #metoo si iarasi, sa acuzati barbatii ca si cum femeile alea "abuzate" ar fi doar victime, nu si complici.

    Nu in ultimul rand, incetati sa-i mai faceti nazisti pe aia care va dau cu adevaruri stiintifice in cap dar care nu sunt "politically correct" ca de exemplu "femeilor care pot face ACELEASI" taskuri si joburi precum barbatii (si vice versa).
    • -5 (13 voturi)    
      Orban sau Orbán? (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 16:08)

      aspirin [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      Daca te referi la Viktor Orbán, vezi ca te inseli amarnic. Presa de stanga l-a facut de toate felurile (nazist, bolsevic, fascist, dictator, idiot, prost etc) si au distorsionat realitatea. Vezi cum au schimbat sistemul de ajutor social si diferitele programe de ajutor oferite familiilor. Si in Ungaria era similara problema, multi primeau ajutor social care o spargeau la carciumi. Exemple: ajutorul social este in functie de orele lucrate in folosul comunitatii (adica mai intai muncesti, apoi primesti banii, nu ca la noi ca la toti asistatii se face rau in momentul in care trebuie lucreze), apoi diferitele alocatii de copii (sunt mai multe nivele si programe) se dau langa salar iar cererea se depune de catre compania unde este angajata persoana. Desigur asta implica ca si firma sa fie curata, asa a scazut si numarul angajatilor la negru, daca ai 4 copii mamei nu se mai impoziteaza venitul pe viata si inca multe alte programe diferite.
  • -1 (23 voturi)    
    Politia gandirii (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 15:21)

    Setalcott [utilizator]

    "statul ar trebui să decidă cine face copii" - nimic discriminatoriu aici. Poate e cea mai proasta propunere politica imaginabila, dar asta nu e rolul CNCD sa decida.
    Uitati-va la cate eforturi duc statele occidentale pentru reducerea natalitatii in Africa. Eu as numi asta genocid, dar pe ei nu-i amendeaza nimeni. Ei nu spun, ci doar fac.
    "romii sunt o problemă in România " - daca asta e discriminare atunci toate ONGurile care ii au ca obiect de activitate trebuie amendate si desfiintate.
    Exprimarea trebuie sa fie libera atata vreme cat nu indeamna in mod explicit la violenta.
  • -7 (19 voturi)    
    Chetă imediat. Acum! (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 16:39)

    Sparafucile [utilizator]

    Fiindca in joc este nu atit prosperitatea dlui Florea cit libertatea de exprimare. Si ne ocupam si de CNCD. Ceterum censeo, CNCD esse delendam.

    Ba chiar si CCR.
  • -6 (6 voturi)    
    Subtilitate (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 17:25)

    Utilizator5 [utilizator]

    Doua chestiuni. Problema primarului din Tg Mures e cu nemunca sau cu tiganii vorbitori de limba maghiara? Tiganii unguresti se inmultesc in Mures si strica calculele demografice si electorale. In evenimentele de la Tg Mures din 90, tiganii au trecut de partea secuilor si au intors soarta conflictului. Recent Ungaria i-a decorat pe tigani pentru ajutorul din 90.
    A doua chestiune, ceea ce vrea el ar spori avorturile ca doar n-o sa stea domnul Florea cu prezervativul langa fiecare cuplu de romi.
  • -7 (7 voturi)    
    Trebuie să fie frustrant... (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 23:45)

    Gabu [utilizator]

    ... ca si membru al CNDC, să trebuiască să iei o hotărâre care este împotriva ceea ce crezi doar din considerente de corectitudine politică...
  • -5 (9 voturi)    
    apreciere (Joi, 23 ianuarie 2020, 7:16)

    jordachis [utilizator]

    Rusine pentru cei ce au aplicat o asemenea sanctiune. Daca nici conducatorii comunitatii nu pot sesiza si prezenta problemele cu care se confrunta comunitatea atunci cine? Oare mai gandim sanatos ori prin asemenea masuri aratam ca existam ca institutie si nu mancam banii publici degeaba?
  • +2 (4 voturi)    
    putin (Joi, 23 ianuarie 2020, 11:49)

    jonk [utilizator]

    Amenda e mica pe langa enormitatile rasiste debitate de primitiv.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by