Ministrul Muncii, despre dublarea alocațiilor: În acest moment nu sunt bani prevăzuți în buget. Soluția înțeleaptă e ca resursele să fie găsite la momentul rectificării din vară

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 14 ianuarie 2020, 13:57 Actualitate | Politic


Violeta Alexandru
Foto: Agerpres
​Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, deoarece nu sunt fonduri prevăzute în buget, astfel că cel mai probabil măsura va putea fi implementată după rectificarea bugetară din luna iulie 2020, a declarat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

"Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi. Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie", a precizat, citată de Agerpres, Violeta Alexandru, la Adevărul Live.

Comentariul ministrului Muncii a venit la scurt timp după promulgarea de către şeful statului, marţi, a legii privind dublarea alocaţiei pentru copii.

Violeta Alexandru a subliniat că, în urma promulgării legii, Guvernul are datoria de a găsi, la rectificarea bugetară din iulie, resursele financiare pentru aplicarea măsurii.

"Să nu avem niciun dubiu asupra înţelegerii totale pe care o avem cu privire la necesitatea creşterii alocaţiilor. Cu toate acestea, pentru că legea a fost adoptată după momentul în care noi conturasem, definitivasem bugetul, iar el a fost promulgat de preşedinte, avem datoria să găsim resurse în buget cu care să se poată acoperi aceste fonduri. În acest moment nu sunt, pentru că ea a apărut după ce bugetul a fost promulgat. Prin urmare, cred că soluţia înţeleaptă este ca aceste resurse să fie găsite de urgenţă la momentul rectificării bugetare, (astfel ca măsura să fie aplicată, n.r.) din vară, în a doua parte a anului. Avem toată disponibilitatea ca legea să se aplice, pentru că ne dăm seama de importanţa subiectului şi am pledat pentru acest lucru în ultimii ani, cu rezultate vizibile, însă nu se poate face peste noapte, chiar nu se poate face peste noapte", a afirmat ministrul Muncii.

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri că termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi probabil prorogat.

"Poziţia preşedintelui este firească. A spus că intenţia domniei sale este acea de a promulga legea. Noi suntem puşi într-o situaţie în care şi dacă am vrea nu am putea majora alocaţiile. Cel mai probabil, soluţia pe care vom merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie", a susţinut Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1616 vizualizari

  • +8 (12 voturi)    
    cum se întoarce roata! (Marţi, 14 ianuarie 2020, 14:29)

    wrumflo [utilizator]

    ipocrizie se numeste , acum aproape un an cand era PSD la butoane mesajul era: gasiti surse de finantare!
    • 0 (2 voturi)    
      Diferente (Marţi, 14 ianuarie 2020, 20:32)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui wrumflo

      - cresterea anterioara fusese in 2015
      - in 2019, nu a fost dublare ci crestere cu 50% pentru bebelusi si cu 75% pt copii mai mari.
      - s-a aplicat din aprilie (9 din 12 luni)
      - bugetul nu era adoptat
      - cost suplimentar 2019: 2.13 miliarde lei (total 6.7) -> 2.5% din buget
      - cost suplimentar 2020: 6.7 mld (total 13.5) -> 5% din buget
      • 0 (0 voturi)    
        minciuna ieftina pt prosti (Joi, 16 ianuarie 2020, 16:40)

        Gheorghe_Dan [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

        stiau de cresterea alocatiilor cand au facut bugetul, deci, daca vroiau cu adevarat, alocau bani... legea nu a aparut dupa buget
  • +4 (10 voturi)    
    ok (Marţi, 14 ianuarie 2020, 14:32)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    ati inceput superbine anul :)) daca continuati tot asa...pa la revedere :))
  • +3 (7 voturi)    
    De ce nu dați comentariile!? (Marţi, 14 ianuarie 2020, 14:40)

    Tayen [utilizator]

    Nu se înjură, nu se bleastămă....
  • +2 (6 voturi)    
    respomsabili? (Marţi, 14 ianuarie 2020, 15:55)

    vodatepes [utilizator]

    Ati platit in avans rachetele desi legea 500 al finantelor publice nu va da voie. Plata se face dupa receptia bunurilor. Deci sunteti responabili? Alo Curtea de conturi ce faceti?
  • -2 (6 voturi)    
    Pentru vodățepeș,Tayen,jeanvaljeanro,etc. (Marţi, 14 ianuarie 2020, 16:49)

    asavreau [utilizator]

    Nu a spus că nu se dau.Măsura venind după ce legea bugetului a fost promulgată,nu arte cuprinse aceste cheltuieli în buget.La rectificare se vor include și aceste cheltuieli,altfel existând riscul să nu poată fi achitate alocațiile tot timpul anului.Nu ați înțeles,ori va grăbit cineva să combateți?Și v-ați făcut de râs !
    • +1 (1 vot)    
      lasa vrajeala (Marţi, 14 ianuarie 2020, 17:51)

      Gheorghe_Dan [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      de ce nu a promulgat legea inainte sa-si asume raspunderea pe buget, cand puteau aloca bani, si a asteptat pana acum?
  • +1 (1 vot)    
    hm (Marţi, 14 ianuarie 2020, 17:06)

    noi2013 [utilizator]

    Citat: "Noi suntem puşi într-o situaţie în care şi dacă am vrea nu am putea majora alocaţiile. "

    daca am vrea.... dar cum nu vor....
  • +3 (3 voturi)    
    cum adica nu sunt bani? (Marţi, 14 ianuarie 2020, 17:15)

    Martha Logu [utilizator]

    ... furati si voi mai putin.
  • 0 (0 voturi)    
    Ministerul muncii poate schimba destinația sumelor (Miercuri, 15 ianuarie 2020, 9:41)

    hic sunt leones [utilizator]

    limitând, de exemplu, sporurile plătite bugetarilor (sau concediind câteva mii) pentru a suplimenta sumele necesare măririi alocațiilor și urmând să caute la rectificare sumele necesare sporurilor - dacă mai e cazul.
    Alt loc de unde se pot lua sumele - tot in cadrul ministerului acesta - este bugetul pensiilor speciale: statul n-are decât să proroge plata acestora (pentru vreo 20 de ani).
    Mai vreți?
  • +1 (1 vot)    
    despre (Miercuri, 15 ianuarie 2020, 10:01)

    costelo999 [utilizator]

    nu dati alocatii marite, nu dati pensii marite, mariti virsta de pensionare, cind ies la pensie nu imi platiti pensia, nu va mai votez si fac lobby sa nu va mai voteze vecinii si colegii, nu mai votez gripa galbena trec la ciuma rosie...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by