Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu îi acuză pe liberali de "ticăloșie" pentru că au votat o lege în Parlament pe care apoi, tot ei, au contestat-o la Curtea Constituțională. Ciolacu susține că liberalii au sesizat CCR pe ascuns deși „s-au jurat că nu taie salarii". Liderul PSD face referire la proiectul de lege care prevede majorarea cu 20% a salariilor pentru mai multe categorii de funcționari publici.

HotNews.roFoto: Hotnews

„S-au jurat că nu taie salarii, dar exact asta fac! PNL este incapabil să guverneze și contestă la CCR chiar și proiectul votat - tot de ei! - cu câteva săptămâni înainte. După tăierile de la profesori, acum iau la rând toate categoriile. Pe 1 ianuarie, câteva mii de români așteptau să li se facă dreptate și să le crească salariile conform unui proiect al PSD pe care toți liberalii, inclusiv șapte actuali miniștri, l-au votat în decembrie 2019 (personalul din cadrul ANSVSA, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române etc). De Revelion, PNL și-a dat seama că nu mai vrea să crească salariile acestor oameni și a contestat pe ascuns legea la CCR. Pură ticăloșie! De aici și insistența cu anticipatele: să nu mărească nici pensiile de la 1 septembrie!”, scrie Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Pe 4 decembrie, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, creșterea cu 20% a salariilor de bază pentru angajații Bibliotecii Naționale, Bibliotecii Academiei Române și a sporurilor pentru personalul ANSVSA.

Deputații PNL au votat pe 4 decembrie, în unanimitate, proiectul de lege propus și inițiat de PSD. În schimb, pe 31 decembrie, Guvernul a contestat proiectul de lege argumentând că inițiativa încalcă prevederile Constituției, respectiv articolul 138 alineatul (5) și articolul 111 alineatul 1, mai exact, nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

Curtea Constituțională urmează să dezbată pe 5 februarie, sesizarea Executivului.