Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat, marți, raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale. Singurii care își mentin privilegiile sunt militarii și polițiștii. Magistrații își pierd pensiile speciale deși au de partea lor o decizie a Curții Constituționale care spune că modificarea acestora este neconstituțională. De asemenea, sportivii și artiștii își pierd pensiile speciale. PSD a anunțat că se opune categoric eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi și vor respinge în plen amendamentul care prevede acest lucru.

Comisia de muncaFoto: Hotnews

Raportul adoptat de Comisia de Muncă urmează să intre la vot, în plenul Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz.

UPDATE ora 18.20 Marcel Ciolacu: "PSD se opune categoric eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi, precum și a drepturilor altor categorii profesionale și va vota împotriva acestui amendament la ședința de plen de mâine. Domnul Adrian Solomon nu a avut mandat din partea PSD pentru promovarea acestui amendament. Nu a existat niciodată vreo discuție în interiorul partidului despre acest subiect, iar astfel de poziții singulare nu reprezintă punctul de vedere al PSD".

UPDATE ora 17.05 Comisia de Muncă a votat raportul prin care se abrogă pensiile speciale

UPDATE ora 17.15 Solomon a propus un amendament prin care s-au eliminat pensiile speciale pentru sportivi și artiști. Mai exact, propunerea vizează eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiei de 50% pentru ziariştii care au ieşit la pensie, membrii ai unor asociaţii de profil. Amendamentul a fost adoptat de către comisie.

Adrian Solomon(PSD): "Ori toți suntem speciali ori niciunul nu e special. Ați spus că niciunul. Iată, toți aceștia erau cei care beneficiau de indemnizații suplimentare. Le tăiem pe toate, nu există oameni speciali. Voi ați spus-o: USR și PNL. Oricât ați încerca să vă trageți pe turta voastră niște simpatii, sunt inutile. De la magistrați până la ultimul beneficiar de astfel de legi speciale vor trebui să suporte votul dumneavoastră din plen. (...) Eu am vrut să vă arăt adevărul gol-goluţ. Nu numai unii sunt speciali în ţara asta. (...) Toţi aceştia beneficiau de indemnizaţii suplimentare pentru că la un moment dat au fost plătiţi cum au fost plătiţi, fie de regimul comunist, fie de cel capitalist de tranziţie: pe drepturi de autor, pe salariul minim. Şi au ieşit actori emeriţi ai ţării acesteia cu pensii de mizerie. Şi când s-a făcut îndreptarea, dumneavoastră aţi considerat că la un moment dat trebuie să tăiem aceste indemnizaţii speciale. Le tăiem pe toate. Nu există oameni speciali. Voi aţi spus-o: USR şi PNL(...) Până atunci sunteți numai niște gargaragii, ca să nu vă fac ipocriți”

Dan Vîlceanu (PNL): "Nu a vorbit nimeni în spaţiul public că ar fi incorect ca un mare sportiv sau un mare scriitor să nu beneficieze din partea statului de o recunoaştere. Noi am vorbit despre pensii speciale, iar rentele viagere nu sunt pensii speciale. De aceea, vă rog să vă asumaţi amendamentul, să nu ne spuneţi nouă că am votat aşa ceva", a declarat deputatul PNL.

Cristian Seidler (USR): "Ceea ce aţi introdus dumneavoastră nu are nicio legătură cu vârsta de pensionare şi cu pensiile. Le-aţi introdus ca să predaţi o lecţie publică. (...) Dumneavoastră aţi propus ceva, noi am votat împotrivă şi (...) aruncaţi asupra noastră matrapazlâcuri pe care l-aţi făcut. (...) Este o şmecherie să punem lucruri bune şi rele laolaltă şi apoi să spuneţi că dacă votăm împotrivă respingem lucrurile bune"

UPDATE ora 16.53 Și membrii Academiei Române și Avocatul Poporului își pierd pensiile speciale

UPDATE ora 16.29 Deputații au adoptat în unanimitate eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați, parlamentari, judecatorii CCR, personalul auxiliar din sistemul judiciari, foștii șefi de stat, aviatori și funcționari publici

UPDATE ora 16.20 Reprezentanta ministerului Justiției a cerut o amânare privind dezbaterea pensiilor speciale pentru magistrați invocând o decizie a Curții Constituționale care stipulează că modificarea pensiilor magistrațiilor ar fi neconstituțională.

UPDATE ora 16.11 Membrii comisiei au adoptat un amendament prin care se mențin pensiile speciale pentru polițiști, jandarmi, militari, servicii secrete, ISU și personalul din penitenciare.

UPDATE ora 16.05 Președintele comisiei Adrian Solomon propune eliminarea tuturor pensiilor speciale cu excepția celor pentru militari.

Proiectul PNL propune eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, pentru membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu excepţia pensiilor militare. Liberalii susțin menținerea pensiilor speciale doar pentru militari deși, inițial, aceștia au pledat și pentru pastrarea beneficiilor și pentru magistrați.

De precizat este că o decizie din 2010 a Curții Constituționale prevede că o modificare în cazul pensiilor speciale ale magistraților contravine legii fundamentale și ar afecta independența justiției.

Liberalii știu de decizia CCR însă refuză să țină cont de ea.

Premierul Ludovic Orban a anuțat că Guvernul nu susține pensiile speciale ale magistraților. Întrebat dacă susține aceste pensii, primul ministru a precizat că principiul contributivității trebuie să stea la baza calculului pensiilor. „S-au baricadat cu decizia Curții Constituționale și nu este corect”, a spus Orban.

„Decizia politică a Partidului Național Liberal este foarte clară, noi susținem principiul contributivității ca principiul care trebuie să stea la baza calculului pensiilor și susținem ca sistem de pensii diferențiat pensiile de serviciu ale cadrelor militare”, a precizat Ludovic Orban.

Proiectul USR prevede abrogarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militare şi ale magistraţilor, care vor fi plafonate la nivelul ultimului salariu de bază brut lunar din ultima lună de activitate.

Deputații au discutat săptămâna trecută în Comisia de Muncă, tema pensiilor speciale. După trei ore de dezbateri cu reprezentanții tuturor categoriilor care primesc pensiile speciale, președintele Comisiei, pesedistul Adrian Solomon a propus suspendarea ședinței.

Solomon a invocat necesitatea analizării de către Guvern a tuturor amendamentelor depuse la legea pensiilor speciale. Reamintim că Solomon este unul dintre pesediștii care, în ședința grupurilor parlamentare ale PSD, s-a opus eliminării pensiilor speciale.