Senatorul liberal Alina Gorghiu i-a cerut, marți, liderului PSD Marcel Ciolacu, ”să tragă o liniuță peste numele domnului Teodorovici”. ”Sunteți mândru de cât de grobian este Orlando Teodorovici?”, scrie Gorghiu pe Facebook, dând câteva exemple de comportament deplasat ale fostului ministru de finanțe.

Ministrul Finanțelor, Eugen TeodoroviciFoto: AGERPRES

Postarea lui Gorghiu:

Ce noroc că domnul Ciolacu, președintele interimar al PSD, e mai preocupat de PNL decât de mojicia greu de suportat a colegilor de partid. Domnule Ciolacu, vă adresăm umil o întrebare, care sper să nu rămână fără răspuns.

Sunteți mândru de cât de grobian este Orlando Teodorovici? Că parcă nu am văzut nicio delimitare publică, niciun gest de sancționare sau măcar vreo amărâtă de declarație care să arate că PSD chiar înțelege să facă altă politică decât cea a jignirilor!

Câteva exemple din Teodorovici:

- jurnalistei de la B1: “Sunteți liberă diseară?Îmi faceți curte că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși”;

- domnului Cîțu: „Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost”;

- și tot domnului Cîțu: “Îmi plac c**vele, dar nu în politică.”.

Ulterior votului de la moțiunea simplă, în timp ce Florin Cîțu răspundea întrebărilor puse de jurnaliști, Teodorovici l-a îndemnat să “tragă o liniuță la Guvern”. Nu credeți, domnule Ciolacu, că PSD trebuie să tragă o liniuță peste numele domnului Teodorovici și după să o ia de la capat?!”

Luni, pe holurile Parlamentului, chiar în timp ce ministrul finanțelor dădea declarații după ce moțiunea împotriva sa fusese adoptată de Senat, Teodorovici a trecut prin spatele lui și i-a spus: „Trage o liniuță la Guvern!”, potrivit Digi 24. A mers mai departe și i-a mai strigat o dată: „Trage o liniuță puternică, puternică”. „Vezi că iese praful de la nas”, a mai spus Teodorovici.

”Îndemnurile” lui Teodorovici se pot auzi în această înregistrare (după 0.30):