Deputatul independent Nicuşor Dan a fost desemnat candidatul USR Bucureşti pentru Primăria Capitalei, a declarat preşedintele interimar al organizaţiei, Dumitru Dobrev.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Prin votul delegaţilor, vot secret, a fost desemnat candidatul USR pentru funcţia de primar general în persoana lui Nicuşor Dan. De acum încolo, urmează să vedem cum negociem cu partenerul de alianţă, cu PLUS, iar mai departe cu PNL, în vederea desemnării unui candidat comun al opoziţiei pentru Primăria Generală", a precizat Dumitru Dobrev pentru Agerpres, după şedinţa Conferinţei Municipale.

Nicuşor Dan a obţinut 57 de voturi, Mihnea Bărbulescu - 20 de voturi, iar Dragoş Dragoteanu - 2 voturi. Două voturi au fost anulate. Candidatul a fost stabilit în urma votului exprimat de către delegaţii sectoarelor.

Au fost stabilite totodată componenţa Comisiei Municipale de Arbitraj şi cea a Comisiei Municipale de Cenzori.

De asemenea, s-a decis că Biroul Municipal va avea 20 de membri, dintre care 14 vor fi stabiliţi prin vot, iar şase vor fi incluşi în mod automat, în calitate de lideri ai filialelor de sector.

De altfel, începând de sâmbătă după-amiaza şi până luni, cei peste 2.000 de membri ai organizaţiei din Capitală sunt aşteptaţi să voteze în vederea stabilirii preşedintelui USR Bucureşti şi a celor 14 membri ai Biroului Municipal.

Pentru preşedinţia USR Bucureşti s-au înscris şapte candidaţi: deputaţii Cristian Seidler şi Claudiu Năsui, consilierii municipali Bogdan Stroe, Marian Bumbar şi Cosmin Victor Smighelschi, precum şi Mihnea Dobre (USR Sector 4) şi Antonio Andruşceac (candidatul USR pentru Primăria Sectorului 4).

Alţi 56 concurează pentru un loc în Biroul Municipal.

Va deveni preşedinte USR Bucureşti candidatul care întruneşte cel puţin 50%+1 din numărul voturilor exprimate. În condiţiile în care niciun candidat nu va reuşi acest lucru, se va organiza un al doilea tur de scrutin, pe 14 decembrie.

Nicușor Dan: USR a demonstrat astăzi că este cel mai democratic partid din România

Nicușor dan a scris pe Facebook că prin acest vot USR a demonstrat că este cel mai democratic partid din România.

"Candidatul USR București la Primăria Capitalei a fost votat astăzi de membrii Conferinței Municipale, în urma unei competiții interne, desfășurate în luna octombrie. Delegații Conferinței Municipale a USR București m-au desemnat câstigătorul acestei competiții, acordăndu-mi peste 70% din voturile lor. Mă onorează încrederea useriștilor bucureșteni și totodată îmi creează un și mai puternic sentiment de responsabilitate față de orașul nostru. Le mulțumesc din adâncul inimii contracandidaților mei și tuturor membrilor USR București. De mâine avem treabă sa consolidăm planul și echipa cu care să câștigăm administrația Capitalei", este mesajul lui Nicușor Dan.