Delegații PLUS își vor alege, în cadrul Convenției Naționale Extraordinare, care are loc sâmbătă și duminică, președintele formațiunii, membrii Comisiei Naționale de Integritate de Arbitraj, membrii Comisiei de Cenzori, precum și Coordonatorii Regionali din toată țara. Pentru funcția de președinte este un singur candidat, Dacian Cioloș.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dacian Cioloș a declarat sâmbără la Convenția Națională PLUS că membrii Comitetului Naţional de Coordonare al Alianţei USR PLUS se vor reuni luni pentru a discuta, printre altele, despre definitivarea Comitetului Executiv, din care să facă parte oameni care vor să se implice politic, dar care nu sunt membri de partid.

”Luni, o să avem o întâlnire a Comitetului Naţional de Coordonare al Alianţei, deci cele două Birouri Naţionale reunite, şi pentru acel Comitet Executiv care să asigure coordonarea executivă a Alianţei între două întâlniri ale Comitetului Naţional de Coordonare. Vrem să le propunem colegilor de la USR, să găsim pentru acel Comitet Executiv, oameni care vor să susţină Alianţa, care vor să se implice în activitatea Alianţei şi vor să susţină acest proiect politic şi care în momentul în de faţă nu sunt membri nici în PLUS, nu sunt membri nici în USR, dar vor să se implice politic", a precizat Cioloş.

Sâmbătă, în prima zi a Convenției Naționale Extraordinare, membrii PLUS delegați își vor alege coordonatorii regionali, al căror principal rol este, conform Statutului partidului, asigurarea colaborării și schimburilor de experiență dintre filialele județene PLUS din aceeași regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național, precum și reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel național a ideilor, propunerilor și nevoilor identificate la nivel regional.

În cadrul Convenției vor fi desemnați prin vot maximum cinci coordonatori regionali pentru fiecare dintre următoarele zone geografice, alegând dintre primii 10 candidați din fiecare regiune, clasați în ordinea voturilor obținute în cadrul alegerilor regionale.