Iohannis critică PNL că a primit foști PSD-iști în partid: „Tot traseism se numește”
"Tot traseism se numeşte. Mai mult nu pot să vă spun eu, fiindcă nu am fost deloc implicat în această chestiune. V-aş ruga să puneţi întrebarea la cei care au făcut mutarea şi la cei care au acceptat-o", a răspuns şeful statului, la Palatul Cotroceni, unei întrebări privind trecerea la PNL a unor parlamentari social-democraţi.
Deputaţii Elena Hărătău şi Mihăiţă Găină au trecut la PNL. Hărătău a transmis, miercuri, conducerii forului legislativ că, începând cu data de 2 decembrie, şi-a încetat activitatea ca deputat în grupul parlamentar al PSD şi va activa în grupul parlamentar al PNL. Elena Hărătău este unul dintre deputaţii PSD care au votat pentru învestirea Guvernului Orban.
Tot miercuri, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen Mihălcescu a anunţat că Mihăiţă Găină va activa, de asemenea, în grupul parlamentar al PNL. El şi-a dat demisia din PSD la 1 octombrie şi a votat în favoarea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă.

De ce nu poți să-ți plătești online taxele și impozitele la toate primăriile? Ministrul Teleman ar vrea amenzi pentru instituțiile care nu se înrolează în Ghișeul.ro
Cine este Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru funcția de ministru al Sănătății
Conturul unui conflict militar Rusia - Ucraina, mai pronunțat ca niciodată: „Concentrarea de forțe rusești e mai mare ca în 2014. Nu excludem niciun scenariu, de la Putin ne putem aștepta la orice”
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial
Fair enough, sunt traseisti. Dar tu, BENEFICIARUL (in)direct, ar fi trebuit sa taci din gura. Dintr-un minim bun simt...