Deputata PNL Adriana Săftoiu critică decizia de a deschide ușile partidului pentru pesediștii care au susținut guvernul Orban la învestire.

Adriana SaftoiuFoto: Agerpres

„Până unde te poți face frate cu dracu` ca să treci puntea? Asta pentru că am văzut postarea lui Liviu Iolu despre deciziile PNL din august că nu primim membri PSD. Si azi îi primim pentru că au votat moțiunea. Sunt scuzabili? Suntem scuzabili? Qui prodest?”, a scris Săftoiu pe Facebook.

Deputata face referire la o decizie din august a conducerii PNL care interzicea organizațiilor de partid cooptarea membrilor PSD.

Reacția sa vine după ce foștii deputați PSD, Elena Hărătău și Mihăiță Găină, au anunțat că vor activa în grupul parlamentar al PNL.

​PNL îi va primi în partid pe parlamentarii de la alte formațiuni care au votat pentru moțiunea de cenzură și învestirea Guvernului, a anunțat, pe 26 noiembrie, premierul Ludovic Orban. „În măsura în care parlamentarii care au votat la moțiunea de cenzură și pentru învestirea Guvernului vor dori să facă pasul, îi vom accepta”, a spus el.