Eugen Teodorovici a anunțat, în plenul de luni, că senatorii PSD depun o moțiune simplă la adresa ministrului de Finanțe Florin Cîțu. Acesta a precizat că moțiunea se numește „Guvernare PNL - numele tău este austeritate”. În replică, premierul Ludovic Orban a declarat că acesta este un bun prilej pentru liberali să prezinte "nenorocirea” lăsată de guvernanții PSD ”iresponsabili".

Plenul SenatuluiFoto: Hotnews

„Grupul parlamentar al PSD din Senat depune moțiunea simplă cu titlul «Guvernare PNL - numele tău este austeritate»”, a anunțat, în plenul de luni al Senatului, Eugen Teodorovici, potrivit Mediafax.

Ludovic Orban a spus că social-democrații sunt penibili. "Sunt jenanți cei din PSD să depună moțiune împotriva ministrului Finanțelor după dezastrul bugetar și financiar pe care l-au creat. Dar ne bucură că avem această ocazie de a prezenta o dată în plus nenorocirea lăsată de acești guvernanți iresponsabili care au mințit cu nerușinare, care au schimbat legea ca să nu-și asume răspunderea pentru veridicitatea datelor în alcătuirea bugetului de stat. Ne bucurăm și vom prezenta toate aceste date despre comportamentul ticălos și iresponsabil al celor care vor să facă o moțiune împotriva ministrului Finanțelor", a declarat premierul Ludovic Orban.

Viorica Dăncilă a afirmat, în urmă cu o săptămână, că PSD va depune în Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe Florin Cîțu, pentru a da explicații cu privire la creșterea euro.