​Dan Barna, despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: „Total de acord”

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 18:43 Actualitate | Politic


Dan Barna
Foto: Facebook
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat sâmbătă că pensiile speciale ale parlamentarilor pot fi eliminate, în timp ce ale magistraţilor şi ale militarilor nu, având în vedere că „există tratate internaţionale şi hotărâri de Curte Constituţională”, notează Agerpres.

Întrebat ce s-a decis în legătură cu pensiile speciale la discuţia pe care a avut-o vineri cu premierul Ludovic Orban şi cu liderul PLUS, Dacian Cioloş, el a precizat: „A fost atins doar marginal în discuţie subiectul pensiilor speciale, urmează să revenim asupra lui cu punctele de vedere ale alianţei. Vom avea un punct de vedere pe care îl vom prezenta în întâlnirile periodice pe care o să le avem cu premierul Orban. Subiectul este undeva în zona unor impozitări, unor plafonări, acolo unde legislaţia permite, evident, noi am solicitat şi mesajul pe care l-am transmis constant, eliminarea acelor categorii de pensii speciale care nu au nicio justificare. Nu vor putea fi eliminate pensiile speciale în zona magistraţilor, a armatei, pentru că acolo avem şi tratate internaţionale, avem şi hotărâri de Curte Constituţională. Dincolo de asta, la alte categorii profesionale care într-adevăr au ponderi mai mici se poate discuta. La parlamentari, fără îndoială, adică acolo mesajul simbolic a fost - total de acord. Este o poziţie pe care USR o are constant”.

El a adăugat că la următoarele discuţii pe care le va avea cu premierul se va decide care va fi modul de promovare a unui act normativ pe acest subiect - proiect de lege în Parlament, ordonanţă de urgenţă sau asumarea răspunderii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2006 vizualizari

  • +5 (11 voturi)    
    Nu, nu, și celelalte, TOATE! (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 19:09)

    Tayen [utilizator]

    Absolut toate trebuie desființate!
    • 0 (4 voturi)    
      Mai putin a lui (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 21:10)

      Barnacopul [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      In rest toate, absolut toate.
  • +7 (9 voturi)    
    orice fel de discriminare (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 19:39)

    Francisc 1 [utilizator]

    nu are nicio justificare ! discutia devine stupida!
  • +4 (6 voturi)    
    Contributivitate si redistribuire (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 19:59)

    bigbrother [utilizator]

    Asta ar trebui sa avem in cap cand e vorba de pensie. Cat timp fiecare din cei care primesc pensie au primit si salariu pana la pensionare, valoarea pensiei ar trebui sa se bazeze pe contribuitatea la sistemul public de pensii, nu la sisteme de pensii paralele.

    Cazurile acestor pensii de serviciu (sau pensii speciale cum se mai numesc) ar trebui sa se acorde doar pentru pericole (ex: militari in razboi, politist in misiune), uzura fizica ridicata (ex minerit) si interdictii (ex judecatori). Aceste situatii au fost intentionat exagerate si incorporeaza dar si exclud grupuri de oameni pe niste criterii mai degraba politice decat reale.

    Spre exemplu, sunt inclusi functionari din Parlament dar nu si doctori. Probabil oparirea cu cafea sau ciorba la bufet este un risc extrem in Parlament..ca ajunge la doctor dupa asta e partea a doua. De asemenea, sunt inclusi toti cei din acele domenii chiar daca au lucrat doar la birou si n-au iesit o zi pe strada a.i sa fie cu adevarat in pericol...si probabil sunt multe alte categorii care nu s-ar incadra la pensii speciale.
  • +4 (6 voturi)    
    TOATE (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 20:01)

    ic.ram1945 [utilizator]

    In baza Coinstitutiei, in ceace priveste pensia, toti suntem egali in drepturi. Inn timpul lui Ceausescu, salarizarea a fost staibiolita in baza Legii 57/ anul. Salariul fiecarui cetatean a fost stailit in functie de functia/meseria avuta, de ramura economiei etc, corespunzat5or cu aceasta, fiecare aplatit o contributie pentru pensie. Magistratii si atuncea aveau salarii mari, si acum au salarii mari , deci au o pensie mare: pentru ce sa le dea mai mare, pentru munca lor foarte neproductiva in ultimele 3o ani? Daca era dreptate, trebuiau penalizati nu "premiati"!!!
  • +1 (1 vot)    
    Care... (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 23:45)

    Stef_and [utilizator]

    Care tratat international stipuleaa ca magistratii sau militarii sunt sau trebuie tratati altfel????
    Fiecare dupa cat a cotizat.
    • 0 (0 voturi)    
      Corect! (Duminică, 1 decembrie 2019, 16:28)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui Stef_and

      Bine punctat!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by