Ludovic Orban a afirmat, marți, că a discutat cu Dan Barna despre alegerile locale, însă e prea devreme pentru a aborda subiectul referitor la un candidat unic al partidelor de dreapta pentru acest scrutin electoral, scrie Mediafax.

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

„Am stabilit un mod de coordonare a acțiunilor la nivel parlamentar. Am discutat despre pregătirea Legii bugetului de stat. De asemenea, de câteva elemente din înțelegerea pe care am avut-o privind chestiuni legate de susținerea în Parlament a Legii alegerii primarilor în două tururi. De asemenea am abordat problema anticipatelor și am discutat de îmbunatățirea colaborării la nivel local, între filialele noastre și de o non beligeranță între formațiunile noastre politice, în perspectiva alegerilor locale. E prematur să abordăm acest subiect, abia s-au terminat alegerile prezidențiale. În mod evident între noi există o veche colaborare, suntem de trei ani de zile, am stat împreună pe băncile Opoziției și ne-am opus împreună tuturor agresiunilor pesediste împotriva economiei, împotriva justiției, împotriva percepției bune a României la nivel internațional, am făcut front comun și colaborarea noastră continuă”, a spus Ludovic Orban, după întrevederea avută cu Dan Barna.

Barna, după discuțiile cu Orban: „Trebuie candidat unic pe București. Vom purta negocieri”

Liderul USR Dan Barna a afirmat, marți, că i-a spus premierului Ludovic Orban că e necesar ca partidele de dreapta să aibă candidat unic la alegerile locale, pentru a o putea învinge pe Gabriela Firea. El a anunțat că se vor purta negocieri în perioada următoare în acest context.

„Au fost și subiecte legate de pregătirea alegerilor locale și perspectivele de colaborare în acele locuri unde sunt primari PSD de care România trebuie să scape cât mai repede. E important ca în marile orașe unde avem primari PSD să avem un candidat unic al opoziției, am discutat despre el astăzi. Am spus și în această întâlnire că Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă e nevoie să avem candidat unic pe București. În perioada următoare vom purta negocieri pentru a găsi cele mai bune mecanisme pentru a găsi acel candidat care să aibă suport în București”, a spus Barna, după întrevederea cu Orban.

Liderul USR a precizat că a mai discutat cu Ludovic Orban și despre alegerea primarilor în două tururi și reprezentarea diasporei în Parlament.

„A fost o întâlnire de lucru, în care am vorbit de agenda parlamentară din perioada următoare. Am vorbit despre prioritatea zero pentru alianța USR-PLUS, modificarea legislației electorale pentru a putea avea primari în două tururi. Premierul susține această inițiativă. Am discutat despre perspectiva anticipatelor și despre realismul acestei alternative. Am vorbit de asemenea despre corecta prezentare a diasporei. Premierul a promis că va susține această inițiativă, de a crește numărul de senatori și deputați pentru diaspora”, a conchis Barna.

Deputatul independent Nicușor Dan a declarat, marți, că nu va candida pentru funcția de primar general al Capitalei dacă toate partidele de Opoziție vor susține un alt candidat. ”În alte variante, mai vorbim”, a continuat el.

Nicușor Dan și-a lansat marți siteul de campanie, alături de Cosette Chichirău și Stelian Ion.

USR București a decis susținerea candidaturii lui Nicușor Dan, candidat independent, la alegerile locale din 2020 pentru Primăria Capitalei.