Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat duminică seară, la RFI, că nu crede că este necesar ca PSD să convoace un congres pentru înlăturarea Vioricăi Dăncilă de la conducerea partidului, deoarece acest lucru ar accentua criza, potrivit Mediafax.

Dumitru Buzatu, liderul PSD VasluiFoto: Agerpres

„Ideea de a schimba conducătorul unui partid într-un moment de criză este o idee care de fapt accentuează criza în partid. Nu avem, cred eu, disponibilitatea aceasta de a accentua și mai mult supărarea generată de pierderea alegerilor. Cred că e mai bine să urmăm procedurile normale, statutare și vom vedea cum anume se vor poziționa membrii de partid în viitor. Nu cred că după atâtea congrese extraordinare chiar ar fi nevoie acum de un congres extraordinar, pentru că nu văd prin ce minune un congres extraordinar ar putea avea o viziune mai clară decât a avut-o acum câteva luni, când au fost aceste congrese extraordinare”, a spus Dumitru Buzatu, la RFI, întrebat dacă Viorica Dăncilă ar trebui să plece de la șefia PSD.

Liderul PSD Vaslui a afirmat că este pentru prima dată în istoria alegerilor electorale când scorurile sunt atât de categorice.

„Este prima dată în istoria alegerilor, cred că în afară de cele din '90, când scorurile sunt atât de categorice (...). Scorul în ultimă instanță rămâne un scor categoric. Eu cred că deocamdată nu ar trebui să facem nimic, ar trebui să analizăm foarte bine rezultatul acestor alegeri, ar trebui să-l conexăm cu o analiză a societății românești și mai departe să ne așezăm la construirea unor programe pe termen lung”, spune liderul PSD Vaslui.

Datele provizorii, furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 99,3% din voturi (9.023.783), arată că actualul președinte Klaus Iohannis a obținut 63,12% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 36,89%.

Datele furnizate de AEP sunt după numărarea voturilor din 18.678 de secții.

Potrivit datelor provizorii Klaus Iohannis a obținut 63,12% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 36,89%.

Viorica Dăncilă a declarat că nu va demisiona de la șefia PSD, însă dacă vor considera colegii că trebuie să facă acest pas, atunci trebuie organizat un Congres, deoarece tot așa a fost aleasă la conducerea partidului.