ALDE Giurgiu va susține candidatul PNL la alegerile de duminică, deși ”încă de la înființarea ALDE, în 2015, președintele Iohannis a pus piedici de fiecare dată când a avut ocazia pentru a destabiliza partidul, răul făcut de acesta nu se compară cu cel făcut de Viorica Vasilica Dăncilă în numai 5 luni”, a anunțat pe Facebook fostul ministru Toma Petcu pe Facebook.

Toma PetcuFoto: Hotnews

”Ieri, 21 noiembrie, am avut întâlnire cu toți colegii din Biroul Politic Teritorial, iar punctul cel mai important de pe ordinea de zi a fost legat de Alegerile Prezidențiale. Nu este un secret pentru nimeni fapt ca sunt un om de dreapta, iar de fiecare dată când nu au existat alianțe politice, votul meu s-a îndreptat către candidatul dreptei. Acest subiect l-am analizat împreună cu membrii biroului și, bineînțeles, am supus la vot, iar rezultatul a fost cel la care mă așteptam. Duminică, ALDE Giurgiu va susține candidatul PNL”, a scris Toma Petcu pe Facebook.

Potrivit acestuia, motivele sunt ”lesne de înțeles”, iar ”duplicitatea” Vioricăi Dăncilă arată că locul acesteia nu este la președinție.

”Deși încă de la înființarea ALDE, în 2015, președintele Iohannis a pus piedici de fiecare dată când a avut ocazia pentru a destabiliza partidul, răul făcut de acesta nu se compară cu cel făcut de Viorica Vasilica Dăncilă în numai 5 luni. Și vreau să subliniez acest lucru. Dezinformarea opiniei publice cu privire la ruperea coaliție PSD - ALDE, asumarea unor merite care nu îi aparțin, duplicitatea dumneaei și învinovățirea noastră de tot ceea ce nu a reușit să facă reprezintă cele mai clare dovezi că locul doamnei Dăncilă nu este sigur acolo unde speră să ajungă cu atâta îndârjire.

De asemenea, pe aceasta cale, doresc să îndemn giurgiuvenii să iasă la vot. Duminică, fiecare vot contează!”, a adăugat Petcu.