O dezbatere Iohannis-Dăncilă nu ar strica, declară la RFI președintele PMP, Eugen Tomac, în opinia căruia o asemenea confruntare între candidații din turul secund al alegerilor prezidențiale este un lucru firesc într-o democrație.

HotNews.roFoto: Hotnews

Eugen Tomac o critică pe Viorica Dăncilă, dar consideră că o dezbatere între ea și Klaus Iohannis ar fi utilă: ”Plec de la premisa că tot ceea ce a spus președintele Iohannis este adevărat. Doamna Dăncilă reprezintă tot ce este mai rău în politică (...), însă în democrație este esențial să treci peste lucruri care te despart fundamental de adversar și să mergi către cetățeni, să le demonstrezi că diferența între prezent și viitor este fundamentală. Oamenii au nevoie de acest exercițiu”.

Liderul PMP și-ar dori o dezbatere Iohannis-Dăncilă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale: ”Consider că este un lucru firesc în democrație. Nu vreau să se înțeleagă că-i țin partea doamnei Dăncilă, că nu voi merge la vot să votez niciodată cu un om politic care reprezintă un profil de mediocritate în politică (...). Mie mi-ar plăcea să existe o asemenea confruntare, în care președintele Iohannis să o prezinte exact așa cum este. Cred că nu ar strica o asemenea confruntare”.

Tomac a subliniat că membrii și susținătorii PMP vor da un vot categoric pentru Klaus Iohannis, care trebuie să o elimine într-un mod cât mai ferm pe Viorica Dăncilă din viața politică.