Miron Mitrea a fost desemnat seful de campanie al PSD pentru alegerile locale, a declarat acesta pentru HotNews.ro. Decizia a fost luata in sedinta Consiliului Executiv de miercuri, la presiunea vechii garzi a partidului.

Tot in sedinta de miercuri, conducerea PSD i-a cerut lui Adrian Nastase sa elaboreze, impreuna cu Dan Mircea Popescu, oferta electorala a PSD la locale.

Decizia ca Miron Mitrea sa coordoneze campania PSD oficializeaza practic intoarcerea pe cai mari in partid a acestuia, dupa ostracizarea determinata de aparitia unui dosar penal pe numele sau.

PSD a decis convocarea Consiliului National al formatiunii pentru 22 februarie, a anuntat presedintele social-democrat, Mircea Geoana.

Consiliul va dezbate problema alegerilor locale si parlamentare si va analiza oferta electorala a formatiunii.

Liderul social-democrat a anuntat ca PSD a decis sa faca demersuri pentru declansarea alegerilor anticipate, singura solutie la iesirea din "blocajul generalizat" in care se afla tara.

De asemenea, Geoana a anuntat depunerea unei motiuni simple pe nivelul de trai din Romania.

In timpul sedintei, Mircea Geoana le-a spus social-democratilor ca Traian Basescu va demisiona in toamna pentru a participa la campania electorala a PD-L. Geoana a afirmat ca a aflat acest lucru "de la o pasarica".