Secretarul de stat pentru Afaceri Europene din MAE, Gabriela Ciot, a anunțat că a demisionat din funcție, urmând să se întoarcă la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, unde este cadru didactic, potrivit Mediafax.

Gabriela CiotFoto: mae.ro

„Am luat decizia de a demisiona din funcția de secretar de stat pentru Afaceri Europene. Am fost onorată să lucrez pentru România și pentru români pe perioada exercitării mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, în calitate de Reprezentant Special al Guvernului pentru relația cu Parlamentul European și al Președinției Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării”, a scris Gabriela Ciot pe Facebook.

Gabriela Ciot a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că se va întoarce la catedra de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj-Napoca, unde este cadru didactic. „Eu sunt universitar, am acceptat această poziție în septembrie 2017 pentru a lucra pentru România, mai ales în vederea exercitării mandatului de președinție a Consiliului UE. Aceasta este regula democratică, mi-am predat mandatul”, a spus Ciot.

Gabriela Ciot este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj-Napoca.