Fostul șef al Statului Major și ministru propus la Apărare, Nicolae Ciucă a primit, marți, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate. Ciucă a declarat la audieri că apartenența la NATO,UE și parteneriatul strategic cu SUA sunt trei piloni pe care România trebuie să-i consolideze în continuare. În opinia acestuia trebuie accelerată creșterea prezenței militare americane în România.

Nicolae Ciuca, audieri ParlamentFoto: Hotnews

"În ceea ce privește cconsolidarea profiliului strategic,în domeniul securității România se bazează pe trei piloni: apartenența la NATO,UE și parteneriatul strategic cu SUA. În consecință țara noastră trebuie să continue să-și consolideze profilul de furnizor de securitate în cadrul NATO și să fie parte a inițiativelor din domeniul apărării la nivelul UE", a declarat Ciucă.

Ministrul desemnat penru MAPN a subliniat că România trebuie să accelereze demersurile pentru creşterea prezenţei militare în România a forţelor americane pe mai multe direcţii:

  • continuarea demersurilor de coordonare pentru maximizarea eficienţei iniţiativei de descurajare europeană pe care armata SUA o desfăşoară prin comandamentul EUCOM pentru consolidarea şi mărirea prezenţei militare americane pe teritoriul României şi în acvatoriul Marii Neagre,
  • consolidarea facilităţilor logistice şi de securitate ale bazei de la Deveselu şi ale bazei de la Câmpia Turzii.
  • dezvoltarea şi consolidarea bazei de la Mihail Kogălniceanu
  • repoziţionarea de tehnică militară, muniţie şi echipament logistic care să permită sprijinul "oportun şi necesar" unor forţe americane şi aliate deplasate rapid în ţara noastră în caz de nevoie,
  • sprijinirea demersurilor pentru realizarea capabilităţii operaţionale finale a Comandamentului corpului multinaţional de sud-est asumat de România cu termen de finalizare în 2024,
  • continuarea cooperării pentru modernizarea forţelor speciale române în special pentru contracararea ameninţărilor hibride,
  • asistenţă pentru dezvoltarea apărării litoralului,
  • cooperarea pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale de apărare cibernetică, iniţierea şi dezvoltarea capabilităţilor bilaterale de avertizare timpurie.

De asemenea, Nicolae Ciucă le-a spus parlamentarilor că susţine menţinerea pensiilor şi a drepturilor militarilor pentru că "experimentele" în domeniul legislaţiei afectează moralul şi starea de spirit în instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale.

"Desele modificări ale legislaţiei privind sistemul de salarizare şi pensii afectează moralul şi starea de spirit în instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale. Cei care servesc patria şi naţiunea sunt sub jurământ. Au nevoie de predictibilitatea carierei militare şi de recunoaşterea statutului lor social în acord cu misiunea pe care o au de apărare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii teritoriale. Este momentul să oprim orice experimente care pot afecta moralul Armatei şi apărarea naţională", a declarat Nicolae Ciucă în fața parlamentarilor.

Prioritățile prezentate:

  • asigurarea unei execuţii bugetare care să corespundă cât mai bine procentului de 2% alocat pentru Apărare
  • construirea bugetului Apărării pe 2020 cu o alocare, de asemenea, echilibrată, în marja procentului de 2% din PIB pentru cheltuieli de personal, de operare şi de mentenanţă
  • în 2020 ne propunem continuarea analizei strategice a Apărării care să ne permită atât evaluarea resurselor, cât şi a obiectivelor şi a capabilităţilor asumate sau avute în vedere, ca răspuns la ameninţările de tip hibrid şi clasic
  • Partea convenţională a ameninţărilor nu poate fi neglijată. Acest demers al revederii strategice a fost iniţiat în toamna acestui an, are caracter interinstituţional şi deja are o parte din etape parcurse urmând ca în anul 2019 să fie finalizat
  • continuarea procesului de modernizare a structurii de forţe, deblocarea programelor de înzestrare - transportorul blindat 8X8, corvetele multifuncţionale
  • continuarea procesului pentru achiziţia armamentului individual şi a aparaturii optice pentru structurile de forţe speciale, reprioritizarea unor programe privind capacitatea operaţională - sistemele de rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acţiune, echipamente pentru realizarea capabilităţilor de avertizare timpurie, inclusiv cele pentru forţele terestre şi achiziţia sistemelor de baterii de coastă
  • modificarea legislaţiei pentru flexibilizarea procesului de achiziţie cu echipamente militare
  • propun constituirea unui grup de lucru MApN şi comisiile de specialitate din Parlament
  • elaborarea unei legi privind continuarea programului pentru F16, care se află în prezent în dezbatere publică
  • promovarea legislaţiei şi a cadrului de reglemenatare intern referitor la apărarea cibernetică
  • investiţii în proiectul bazei militare de la Mihail Kogălniceanu şi proiectul bazei de la Câmpia Turzii
  • vrem sa modificăm legea rezervistului voluntar
  • despre creșterea numărului de militari români în Irak. Orice proces în această direcție trebuie să se desfășoare coordonat. Vă asigur că vom duce până la capăt toate angajamentele luate în fața partenerilor noștri.

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Apărării Naţionale în Guvernul Orban, a primit avizul favorabil din partea comisiilor de specialitate cu 18 voturi "pentru", şase "împotrivă" şi o abţinere.