Generalul Nicolae Ciucă spune că a acceptat o nouă provocare, aceea de a accepta să fie ministru în Guvernul Orban, cântărind consecințele si implicațiile atât la nivel instituțional, cât și personal. Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind trecerea sa în rezervă, potrivit Mediafax.

Nicolae-Ionel CiucaFoto: MApN

Generalul Nicolae Ionel Ciucă a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, luni seara, după ce Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului.

„Astăzi am luat decizia de a trece în rezervă. Înainte de a intra în detaliile acestei decizii vreau să mulțumesc întregii Armate Române, de la soldat la general, personalului civil si tuturor celor cu care am lucrat de-a lungul carierei pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat si pentru onoarea pe care am avut-o de a fi fost șeful Statului Major al Apărării. Un gând aparte de recunoștință, considerație și respect se îndreaptă către profesorii, instructorii si comandanții mei, de la liceul militar până la Universitatea Națională de Apărare. Nu a fost o decizie ușoară. A fost poate cea mai grea decizie a unei cariere începută acum 38 ani. Atunci eram un copil mândru de alegerea făcută, animat de un crez și de valori învățate acasă în care credeam dincolo de orice greutăți si sacrificii pe care le presupunea cariera militară”, a scris Nicolae Ciucă.

Generalul Ciucă afirmă că a avut ca obiectiv, cât a fost în funcția de șef al Statului Major al Apărării, să construiască o armată mai bună, profesionistă, mai bine echipată, mai dotată decât cea în care a slujit el de la gradul de locotenent la cel de general, „cu un sistem de învățământ modern, cu tehnică de luptă interoperabilă, cu salarii și pensii decente, cu condiții de muncă si viață moderne”.

Nicolae Ciucă afirmă că a realizat o parte din obiectivele propuse.

„Din păcate, sunt și câteva neîmpliniri, în acest mandat, de la dotarea cu tehnică și echipamente militare, până la calitatea vieții militarilor, dar sunt convins că acestea se vor materializa în proiectele de management ale noii echipe de conducere a SMAp”, spune generalul.

Despre decizia de a accepta să fie ministru în Guvernul Ludovic Orban, generalul Nicolae Ciucă spune că a fost o „nouă provocare”.

„Am luat decizia de a trece în rezervă si am acceptat o nouă provocare cântărind consecințele si implicațiile atât la nivel instituțional, cât si personal. Nu mi-am făcut calcule pentru a ocupa vreo funcție politică, nu mi-am dorit și nu am avut astfel de ambiții. Mi-am dorit însă foarte multe pentru Armata României. Nu am experiență politică, însă consider că am suficientă experiență legată de funcționarea sistemului militar, de nevoile și provocările cu care se confruntă, am fost parte a acestora în ultimii ani, din calitatea de șef al Statului Major al Apărării și consider că această experiență mă va ajuta să pot să susțin îndeplinirea obiectivelor ministerului. Știu de ce au nevoie militarii Armatei României. (...) Revenind la decizia pe care am luat-o, este o decizie pe care până de curând o credem de neimaginat și pe care am negat-o cu toată convingerea ori de câte ori am fost provocat în această direcție, dar care, în contextual actual o consider a fi angajantă într-un proiect care asigură continuitatea si coerența demersurilor de consolidare a profilului României în NATO si UE”, mai spune Ciucă pe Facebook.

Generalul mai spune că a acceptat funcția ca specialist în domeniu, conștient că este o perioadă importantă pentru România.

„De mâine voi putea să mă lupt, cu aceeași determinare pentru interesele Armatei și ale României, dintr-o altă postură și voi putea astfel, să le răspund si celor cărora, din poziția militară în care mă aflam, nu le-am putut răspunde direct. Vreau să subliniez, clar, pentru toată lumea, că am acceptat să particip în acest proiect, în calitate de specialist pe domeniu, conștient fiind că este o perioadă foarte importantă pentru România, într-un context de securitate provocator în care domeniul de securitate si apărare trebuie să își mențină coerența si continuitatea”, a mai scris generalul Nicolae Ciucă.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind trecerea în rezervă a generalului Nicolae Ciucă din Ministerul Apărării Naționale, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Șeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, a anunțat, vineri, că va trece în rezervă, după ce PNL l-a propus pentru funcția de ministru al Apărării în Guvernul Orban. Anunțul a fost făcut la ceremonia organizată în Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei Române.

PNL l-a propus săptămâna trecută pe Nicolae Ciucă pentru a conduce Ministerul Apărării în Guvernul Orban.

El va fi audiat, marți, începând cu ora 13:00, în comisiile de Apărare reunite ale Parlamentului.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Apărării, Nicolae Ciucă are 52 de ani și a fost avansat la gradul de general în 27 noiembrie 2015.