Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD) a declarat, luni, că parlamentarii PSD își vor face datoria și vor participa la audierile în comisiile de specialitate ale miniştrilor propuşi în Guvernul Orban. Ciolacu a precizat însă că social-democrații nu vor fi prezenți la ședința de plen pentru învestirea Executivului.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Luni, parlamentarii PSD vor fi prezenți în Parlament. Nu vor participa la cvorum, dar vom avea activitate la grup. Avem o hotărâre a CEx foarte clară și fiindcă nu este atributul opoziției să asigure cvorum. Parlamentarii vor fi la serviciu", a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele Camerei a dat asigurări că parlamentarii PSD vor participa la audierile în comisiile de specialitate și că atitudinea acestora va fi "una normală".

"Va fi o atitudine de opoziţie în care vrem nişte audieri foarte clare, pe fond, asta s-a stabilit astăzi la grup(...) Presupun că mâine, în cadrul audierilor, colegii vor pune întrebări. Am avut o surprindere foarte plăcută, marea majoritate, peste 90% dintre colegi, văzuseră programul de guvernare şi îl citiseră. Au această problemă cu plagiatul programului de guvernare. Este culmea, dăm un guvern jos şi plagiem programul de guvernare", a spus Ciolacu.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a decis luni, calendarul audierii miniștrilor propuși de Ludovic Orban. Astfel, marți și miercuri miniștrii vor fi audiați în comisiile de specialitate iar săptămâna viitoare, pe 4 noiembrie va fi dat votul de învestitură a Guvernului Orban.