Care este candidatul la prezidențiale cu care ești cel mai compatibil? ”Votul meu”, un proiect online care îți compară opiniile cu cele ale candidaților

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 23 octombrie 2019, 16:51 Actualitate | Politic


Proiectul ”Votul meu”
Foto: votulmeu.com
Centrul pentru Studiul Democrației (Universitatea Babeș-Bolyai) și consorțiul european Preference Matcher lansează proiectul Votul Meu prin care alegătorii pot afla online cu care dintre candidații la prezidențiale este cel mai compatibil din punct de vedere al opiniilor pe diferite teme economice și politice.

www.votulmeu.com este un instrument online prin care utilizatorii își pot exprima opinia cu privire la 26 de subiecte politice de actualitate, ceea ce permite aplicației să compare pozițiile lor cu cele ale celor mai relevanți candidați care participă la aceste alegeri în România, atât pentru fiecare subiect în parte, cât și la nivel general, explică autorii proiectului.

Utilizatorii au posibilitatea de a răspunde la o serie de întrebări suplimentare care sporesc acuratețea rezultatelor. Acestea sunt prezentate sub forma mai multor grafice, care permit utilizatorilor să își vizualizeze poziția raportat la fiecare candidat.

Potrivit comunicatului, VOTUL MEU este un instrument care nu recomandă utilizatorilor cu cine să voteze, ci să își compare propriile poziții cu cele ale candidaților. Aceeași echipă de cercetători a realizat aplicația VOTUL MEU cu ocazia alegerilor europene din 26 mai, a alegerilor parlamentare din 2012 și 2016 și alegerilor prezidențiale din 2014 și a făcut parte din consorțiul european care a realizat aplicația EUvox cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014.

Centrul pentru Studiul Democrației precizează că ”acest proiect este independent politic, nu are niciun interes financiar, iar răspunsurile oferite de utilizatori rămân anonime. De asemenea, nu colectează date private precum număr de telefon sau adresă. Datele obținute de cercetători din răspunsurile utilizatorilor vor fi folosite strict în scop academic.”






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5120 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ... (Joi, 24 octombrie 2019, 14:56)

    samuraijack [utilizator]

    Trebuie dezactivat AdBlock Plus pentru a functiona site-ul.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by