Orban îi răspunde lui Barna: Nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD nu votează un proiect. Eu așa ceva n-am mai întâlnit
El a precizat că PNL susține proiectele privind abrogarea recursului compensatoriu, alegerea primarilor în două tururi, dar nu depinde doar de liberali adoptarea lor.
„Nu poate să i se ceară PNL ce nu poate da PNL. Noi putem să susținem proiecte legislative, dar nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD sau altă formațiune nu votează. Eu așa ceva n-am mai întâlnit”, a spus el.
Orban a pledat pentru o învestire cât mai rapidă a noului guvern invocând faptul că decizii importante sunt blocate.
„Neînvestirea unui guvern împiedică rectificarea pentru a permite instituțiilor să li se aloce resursele financiare, bugetul de stat, e necesară pregătirea Românei pentru sezonul rece, este necesară prezentarea unui candidat legitim pentru comisar european. (...) A nu vota învestirea ar provoca consecințe extrem de negative pentru milioane de români”, a spus el.
Orban s-a declarat optimist însă că guvernul său va trece din prima, dar a avertizat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, PNL va avea altă strategie.
Se va ajunge la anticipate care a fost prima opțiune a liberalilor, a precizat el, însă până atunci „ trebuie să suportăm toate ilegalitățile”. „Cei care mențin acești oameni la putere sunt complici”, a mai spus Orban.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
Pai cum sa spui ca nu vrea pesedeaua, bre? Parca aveati o majoritate, sau e doar pentru interese de clan?
Ei bine, acum nemultumitii nu mai vor sa tradeze, probabil s-au gandit ca e mai bine la guvernare si in parlament decat in afara. In aceasta situatie, chiar si unit cu USR, Orban tot nu va trece guvernul.
usr, in virginitatea lor, au votat fara sa isi imagineze vreodata ca ulterior va fi nevoie de un guvern?
acum, vin si cer PNLului implementarea unor masuri care, in contextul algoritmului parlamentar actual, sunt imposibile.
putea foarte bine sa ceara un team-building pe Marte pentru echipa lor de Albe-ca-Zapezile.
USR = niste combinatori la scara mica treziti in 3 ani in pozitii de decizie.
deciziile lor se vad...la Cartoon Network!
Alegatorii USR nu vor sa inlocuiasca Ciuma Rosie cu Hepatita Galbena.
Daca exista o sansa ca prin votul USR sa pice doua propuneri si sa avem anticipate, atunci USR ar trebui sa nu voteze. Vrajeala aia cu responsabilitatea e propovaduita de toate partidele politice imediat ce simt miros de ciolan, insa in realitate au inlocuit doar niste pile cu alte pile.
Nu se pot face toate modificările şi măsurile deodată, mai ales că PNL plus USR plus Partidu lui Cioloş nu au majoritatea.
Până la urmă, tu USR trebuie să mergi mai departe şi să susţii orice până la căderea guvernului Dăncilă.. iar după alegeri anticipate da... atunci se poate negocia... face nazuri...
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23418206-pnl-promite-solutie-foarte-rapida-pentru-nou-guvern-10-masuri-urgente-care-liberalii-vor-cand-instaleaza-palatul-victoria.htm
atunci nu stiai ca nu o sa voteze psd-ul asa ceva? si atunci era "urgente"...
majoritatea care te-a ajutat la motiune de ce nu voteaza puncte tale care sunt comuni cu cele cerute de usr.?
tu vrei doar sa se voteze guvernul, nu sa se voteze lucrurile importante pentru noi.
mai bine faceti alianta cu colegii vostrii din USL ca e mai naturala. voi nu vreti sa pierdeti camarila instaurata in ROmania, voi vreti s-o preluati de la psd, nimic mia mult.
din punctul meu de vedere, sunt mia importante acele puncte cerute de usr decat votarea guvernului.
toate se pot face in parlament,
de ce ar ota un guvern care nu poate sa faca nimic? doar de dragul de a schimba un partener usl cu altul?
nu multumesc...
USR nu are mult spatiu de manevra, orice impotrivire la guvernul PNL-ului, indiferent de cat de logica si pertinenta este sau cat de bine face Romaniei, va fi trambitata de PNL ca e o "impotrivire" si ca "USR de fapt tine cu PSD".
Incep sa cred ca motivul motiunii de cenzura pentru PNL a fost nu doar daramarea guvernului PSD+ALDE, care e de fapt in mare parte, inutila, pentru ca majoritatea parlamentare e data de alegerile trecute (sa ne amintim ca Viorica a fost daramata de doar 5 voturi).
PSD+ALDE+UDMR vor sabota propunerile care nu le convin, contrar la ce latra.
PNL e manat de populism, care orice partid mare.
O alta tinta cred ca a fost si stirbirea popularitatii USR-ului. PNL stie deja ca USR nu voteaza oricum si orice.
Iapa si caruta impreuna sunt Romania.
E logic ca USR, ca orice partid de opozitie din orice tara, sa nu vrea ca PSD+ALDE+UDMR sa conduca.
Dar PNL se aseamana mult cu PSD, acelasi partid mare care a domnit in astia 30 de ani, uneori cot la cot cu PSD chiar si cand Nastase activa inca.
Ca drept dovada PNL accepta in randurile sale fugitivii rosii de pe corabia PSDului care se scufunda.
USR nu e PNL. Nu activeaza, nu functioneaza dupa legile obisinuite a PNL si PSD, hopa mitica, cand e oportunitate de ciolan, hai sa ne aliem oricum si oricand.
PNL sa faca bine sa voteze Fara Penali si alegerea in 2 tururi si celelalte propuneri USR care ar repara putin din raul produs de 30 de ani de politica nemernica in Romania.
ipocrizie maxima!
Treceti pe ordinea de zi, votati toti si aratati ca va pasa de propunerile alea, altfel sunt doar vorbe.
Si oare nu toti alesii poporului, acum si dancila cu pesedeii ei, declara in gura mare ca vor "Fara penali"?
Sa-i vedem...Daca demonstreaza invers, din dorinta primordiala de a ramane la guvernare cu orice pret ,atunci lasati-i sa plateasca acest pret la alegerile care vin.
Faceti acest angajament si demarati lucrurile, sa vedem ce iese... Vazand si facand!
lucrurile importante pt Romania nu vor trece prin acet parlament.
PNDL-ul nu o sa mai fie impartit la primarii psd ci la primarii pnl.
in rest, o fructuasa colaborare usl.
de ce usr ar trebui sa gireze asa ceva?
de aici toata nebunia din ultimile zile pe usr. stiu ca nu-l pot baga in combinatii si atunci tunurile pe ei.
miscarea usr-ului a fost desteapta si a aratat exact cum arata parlamentul in acest moment.
cu acest parlament trebuie sa guverneze pnl-ul.... succes :D
Daca Viorica si Ponta bate palma fac un guvern nou PSD-Reloaded....
Facem guvern, coane, insa nu oricum.
Ideea este nu doar sa plece PSD, ci sa plece pesedismul! Ca degeaba pleaca PSD de la guvernare daca pesedismul ramane!
Altfel decat ne-am fi asteptat, adica sunt puerili, cinici, oportunisti si cu fix aceleasi apucaturi ca cei pe care cica i-ar vrea inlocuiti.
ii doare in cot de ce are nevoie Romania, important e partiduletul lor de infantili.
Cica o sa ia ei puterea absoluta dupa ce se fac anticipate. Or fi avand sondaje care le arata asta sau se bazeaza pe inside information de la cititorii in cafea si specialistii in zodiac?
ne indreptam catre un nou guvern PSD - Pro Romania.
O sa duca USR-ul drept in jos pentru ca USR-ul va incepe sa fie perceptut nu ca o sursa de solutii si ca o sursa de probleme suplimentare care agraveaza ce face PSD.
Nici pnl nici usr nu trebuie sa se faca ca guverneaza pentru ca asta vor executa acolo, la Victoria fara sprijinul parlamentului ......
Dnul Iohannis : nota 4 pentru acesta miscare pentru care nu ati fost capabil sa ganditi nici macar mutarea doi !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Am crezut ca stiti ce faceti . Acum ni se spune ca nu se poate nimic ! Atunci ce dracu o sa guvernati ? Guvernare inseamna asumare si decizie ! Pe ce , pe programul Infractorului, in care nici haita lui nu credea ?
Voi aveţi impresia că PNL va face ceva?....Deja a scăpat păsărica şi a spus nu ordonanţe nu tu majoritate aşa că ce aşteptări aveţi ăştia care vor să treacă un guvern?
Păi măi pampilici în primul rând PNL nu vrea să treacă guvernul ăsta că deja era cu el în parlament să fie votat şi dacă vă uitaţi când au programat votul e ca să se potrivească cu alegerile prezidenţiale pentru al doilea guvern.
O să vă spun eu ce va face Orban, exact ce a făcut la Grindeanu că poate aţi uitat că a refuzat să intre la guvernare ca să nu vă mai spun că şi la Tudose putea să îi ardă dar şi atuncea a refuzat să intre la guvernare IAR AZI VORBIM DESPRE ALŢII CARE NU VOR LA GUVERNARE?
Haideţi măi că doar nu stă nimeni după PNL până au ei chef să guverneze mai ales că acuma nu mai ai ce să guvernezi sau pentru ce să te sacrifici să salvezi şi doar să stai de fraieri pentru PSD ca sac de box.
Prosteli pentru fraieri "MERGEŢI MĂI LA ANTICIPATE NU MAI STAŢI DUPĂ TOŢI FRAIERII INUTILI!"....hai că nu aveţi cu cine să faceţi treabă şi toţi fac pe ei când aud de anticipate.
PS: pentru toţi nătărăi se putea face anticipate de pe la Grindeanu isteţilor aşa că întrebaţi-vă de ce nu s-a vrut.
Cum aratare psd nu voteaza un proiect ? Nu voteaza pro+alge+udmr+minoritati nici macar acceptarea dezbaterii !!! Nici macar pentru Recursul compensatoriu !! Psd are grija doar sa nu fie cvorum , daca e nevoie !!
Rezultatul negativ minim al acestei prosteli (motiunea) va fi ca la vot (la toate) se vor prezenta mai putini cetateni decat ne asteptam, ceeace va fi un dezastru !!
Nu stiu cata lume si-a dat seama ca motiunea de cenzura a PNL a fost de fapt o capcana care a avut ca tinta si stirbirea popularitatii USR-ului.
PNL a impuscat mai multi iepuri cu motiunea de cenzura, populismul fiind principala tinta, dar si reducerea popularitatii USR-ului, pentru ca "curatenia" USRului a devenit enervanta. Nici un securist (daca au fost, a plecat imediat), nici o intalnire in noapte, etc. Dar bine ca a aparut RI(N)SE project ...