​Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe.

Klaus Iohannis și Shinzo AbeFoto: Presidency.ro

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, o atenție specială a fost acordată finalizării pregătirilor pentru lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia, ca urmare a deciziei luate de către cei doi înalți demnitari cu prilejul vizitei premierului nipon de anul trecut de a iniția demersurile ca relația dintre cele două țări să fie ridicată la nivelul de Parteneriat Strategic.

Astfel, președintele Iohannis și Shinzo Abe au exprimat dorința ca lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia să aibă loc în contextul aniversării, în anul 2021, a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state, ceea ce va consolida relația bilaterală, pe baza Parteneriatului bilateral Întărit ce datează din anul 2013. Premierul nipon a arătat că viitorul Parteneriat Strategic va conduce la o relație de substanță între cele două țări, foarte strategică și puternică.

Şeful statului va participa marţi la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito.

În acest context, Klaus Iohannis va avea, tot luni, o întrevedere cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto.

În 2018, prim-ministrul nipon Shinzo Abe a efectuat o vizită în România. Aceasta a fost prima vizită a unui premier japonez în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit atunci, la Palatul Cotroceni, pe premierul Shinzo Abe.

Împăratul Naruhito, al 126-lea monarh nipon într-o linie dinastică neîntreruptă, şi-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai 2019, ulterior deciziei de a abdica asumate de către Akihito, împăratul emerit al Japoniei.

Ceremonia de întronare de marţi va reprezenta şi transferul oficial către perioada domniei împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa ("de aleasă armonie"), care succede Erei Heisei (1989 - 2019), asociată perioadei de domnie a împăratului emerit Akihito.