Viorica Dăncilă a declarat că îi este frică doar de Dumnezeu și de "măsurile împotriva românilor", ca reacție la faptul că Liviu Dragnea o acuză de unele fraude comise în perioada în care ea era europarlamentar. ”La șapte care sunt împotriva mea, al optulea parcă nici nu mai contează”, a adăugat ea, potrivit Mediafax.

DancilaFoto: Captura video

"Bine, la șapte care sunt împotriva mea, al optulea parcă nici nu mai contează. Eu vă garantez că de fiecare dată am respectat legea. Nu mi-aș fi permis să fac așa ceva, iar dacă exista o mai bună informare și oricare dintre europarlamentari pot să confirme acest lucru, nimeni nu poate să redirecționeze banii către un angajat, pentru că aceștia sunt direct direcționați de către Parlamentul European. Există cinci sau șase firme care pot gestiona această direcțioanre a fondurilor și întâi achită toate obligațiile către stat și pe urmă merge la cel care beneficiază de acest contrat de angajare cu europarlamentarul. Am toate documentele. Nu îmi este frică. Îmi este frică doar de Dumnezeu și de măsurile împotriva românilor (pe - n.r.) care vor să le ia acești oameni", a declarat Viorica Dăncilă, întrebată cum comentează faptul că Liviu Dragnea o acuză de anumite fraude pe care le-a făcut alături de o consilieră din Parlamentul European.

Întrebată de ce crede că Dragnea a luat mai multe măsuri împotriva ei în utlima perioadă, președintele PSD a spus: "Nu înțeleg de ce toți și-au ales țintă o femeie-premier. Nu înțeleg, dar vreau să le spun tuturor că nu am nicio problemă cu legea, nu mi-e frică de niciun control, nu am încălcat Constituția, așa cum fac alții."

În cererea de sesizarea a Curții de Justiție a UE (CJUE), fostul șef al PSD susține că succesoarea sa nu ar fi declarat corect salariul pe care i-l plătea în perioada când a fost europarlamentar asistentei sale locale, ceea ce ar putea fi o fraudare a banilor UE.

În documentul consultat de HotNews.ro, Dragnea susține că Dăncilă „nu a declarat salariul real al angajatului asistent local (a declarat exclusiv salariul minim pe economie), astfel încât la bugetul naţional nu au ajuns în intervalul februarie 2017 - ianuarie 2018, dar nici până în prezent impozitele calculate la salariul real virat de Parlamentul European”

Asistenta locală la care se referă este Adriana Botorogeanu, una dintre angajatele de la DGPASC Teleorman, din dosarul în care fostul șef al PSD a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare. Botorogeanu a fost condamnată și ea la doi ani cu suspendare.