Candidatul PSD la alegerile prezidențiale din noiembrie, Viorica Dăncilă, l-a atacat dur, vineri, într-un discurs rostit la Brașov, pe președintele Klaus Iohannis, despre care a spus că este „înalt ca bradul, dar leneș”, potrivit Mediafax.

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a spus, vineri seara, în fața membrilor partidului din Brașov, că actualul șef al statului se laudă cu 25 de deplasări externe în cei cinci ani de mandat.

„Un președinte vine în mijlocul oamenilor în fiecare săptămână, în fiecare lună, un președinte nu se trezește după patru ani, după cinci ani, doar ca să jignească pe ceilalți, trebuie să fie activ în fiecare zi. (…) Dar președintele nostru, în cinci ani se laudă cu 25 de deplasări externe, cam mult cinci pe an. Președintele nostru, înalt ca bradul, dar leneș, încearcă să ne convingă după cinci ani că mai merită un vot. Deja se comportă ca și cum ar fi reales, ne dă indicații de la Bruxelles, dar acolo stă ca și ghiocelul și își primește ordinele”, a spus Viorica Dăncilă.

Ea și-a continuat atacul la adresa lui Klaus Iohannis, despre care a mai spus că „dă ordine în Justiție”.

„Un președinte care ne îndeamnă să citim, dar care nu a citit Constituția României. Un președinte care vorbește despre independența Justiției, dar vine și ne spune: să fie demis șeful DIICOT, să fie desființată Secția specială, un președinte care dă ordine în Justiție”, a declarat președintele PSD.

Liderul social-democraților l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu i-a iubit niciodată pe români.

„De ce tu, președintele României, președintele tuturor românilor, ești de fapt președintele PNL? De ce vrei să umilesti românii pe care nu i-ai iubit niciodată? Nu ai coborât niciodată în mijlocul lor și ai vorbit de fiecare dată cu aroganță. Cine îți dă dreptul să împarți România în buni și în răi, să ai guvernul tău și alt guvern, să aduci atâta ură și dezbinare”, a mai spus Viorica Dăncilă în fața membrilor PSD.