Lia Olguța Vasilescu a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaturii Vioricăi Dăncilă pentru alegerile prezidențiale, că este convinsă că hipsterii care au sărbătorit joi cu șampanie căderea guvernului au văzut apoi cum au dat năvală investitorii străini, 1.000 de km de autostradă construiți de PNL și trenurile aducând diaspora acasă, dar aceste lucruri sigur nu s-au întâmplat și nici nu se va întâmpla. Mai mult, spunea ea, aceștia vor vedea cum vor fi tăiate veniturile și cum vor fi crescute impozitele pentru IT-iști.

Lia Olguta VasilescuFoto: Captura TVR1

”Joi am pierdut guvernarea. Vestea bună este că foarte curând românii o să poată să facă o comparație. Sunt convinsă că hipsterii care au votat în mai dreapta, joi au sărbătorit cu șampanie și apoi au văzut 1.000 de km de autostradă construiți de PNL, au văzut trenurile aducânt diaspora acasă, au văzut spitale nou construite de guvernarea lui Iohannis și au văzut cum au dat năvală investitorii străini. Sigur că toate lucrurile acestea nu s-au întâmplat și nici nu o să se întâmple. O să vadă cum li se taie veniturile, IT-iștii vor vedea cum o să le crească impozitele, o să vadă toți angajații cum trebuie să meargă la lucru sâmbăta și o să vadă bugetarii cum vor fi concediați”, a spus Olguța Vasilescu.

Potrivit acesteia, toate astea se vor întâmpla, pentru că s-a mai întâmplat, iar așa cum a promis Iohannis că nu va tăia salariile, a promis și Băsescu în 2009.

”De ce credem că se întâmplă? Pentru că s-au mai întâmplat. De ce nu îl credem pe Iohannis acum că nu vor tăia pensiile și salariile? Pentru că asta ne-a spus Băsescu în 2009 și știm ce s-a întâmplat. Acum își pregătesc discursurile pentru greaua moștenire. Numai că acest guvern a reușit să plaseze în Europa pe locul întâi în Europa ca și creștere economică”, a mai spus Vasilescu.