Țuțuianu: Cei care au semnat moţiunea şi sunt membri ai Pro România vor fi mâine la vot și vor vota ”la vedere”

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:23 Actualitate | Politic


Adrian Tutuianu
Foto: Agerpres
Senatorul Pro România Adrian Ţuţuianu a declarat, miercuri, că toţi parlamentarii acestui partid au semnat moţiunea de cenzură şi o vor vota joi "la vedere", transmite Agerpres.

"Vom discuta în seara aceasta în partid despre conduita noastră de mâine şi despre conduita noastră în continuare, chiar dacă s-au întâmplat aceste alunecări dintr-o parte în alta. Cei care au semnat moţiunea şi sunt membri ai Pro România vor fi mâine la vot", a spus Ţuţuianu, miercuri, la Senat.

El a precizat că nu a avut nicio discuţie cu premierul Viorica Dăncilă pentru a reveni în partid, dar sunt colegi senatori care i-au sugerat că ar fi bine să aibă o discuţie de acest fel.

"Am 30, 40 de primari din Dâmboviţa care îmi cer să mă întorc înapoi în partid. (...) Primarii gândesc prin prisma intereselor lor, eu gândesc şi prin prisma intereselor mele şi prin prisma noţiunii de demnitate. În viaţă trebuie să mai ai şi demnitate, chiar dacă pierzi la un moment dat", a adăugat Ţuţuianu.

În opinia sa, varianta menţinerii PSD la guvernare înseamnă "o uzură şi mai accentuată cu consecinţe care se vor vedea la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1261 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by