Actuala guvernare PSD a mers pe contrasens și a demonstrat că este paralelă cu nevoile unei societăți moderne, singura preocupare fiind promovarea imposturii și asaltul asupra statului de drept, a spus, marți, președintele Klaus Iohannis.
Prezent la o dezbatere privind tehnologia, Iohannis a lansat un nou atac la adresa Cabinetului Dăncilă, precizând că modernizarea și digitalizarea sunt esențiale, inclusiv pentru eficiența și transparentizarea instituțiilor statului.
”Din păcate, actuala guvernare a avut ca prioritate acapararea legii, promovarea imposturii și asaltul asupra statului de drept”, a declarat șeful statului.
”Într-o Românie normală, inovarea tehnologică trebuie privită ca un vârf de lance în dezvoltarea economiei și a societății, atât prin liderii consacrați, cât și prin companiile intrate recent pe piață”, a precizat Klaus Iohannis, adăugând că aceste lucruri trebuie înțelese de viitorul guvern care speră să vină la Palatul Victoria săptămâna viitoare (după votul asupra moțiunii de cenzură- n.red).
”Transformarea digitală a statului nu este doar despre digitalizare, ci despre transformarea profundă a funcționării instituțiilor prin eficiență, integritate și transparență. În toate aceste privințe, guvernarea actuală a mers pe contrasens față de așteptările societății românești, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăți de tip european, în secolul XXI”, a completat șeful statului.
El a susținut că, în acest moment, România este țara paradoxurilor. „În sectorul digital, România este astăzi o țară a paradoxurilor. În ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB. Valoarea actuală a pieței autohtone de profil este de circa 4,5 miliarde de euro, iar capitalul uman include peste 140.000 de profesioniști angajați în domeniu. Cu toate acestea, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condițiile în care mai mult de o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul și mai puțin de o treime are competențe digitale elementare, iar între zonele urbane și cele rurale decalajele digitale se adâncesc de la an la an”, a afirmat Klaus Iohannis, la evenimentul de lansare a proiectului „România TechNation”.
Iohannis a adăugat că România are cea mai scăzută performanță din UE în domeniul serviciilor publice digitale. „Avem, din păcate, cea mai scăzută performanță din Uniunea Europeană în privința serviciilor publice digitale, deși au trecut două decenii de când informatizarea administrației a fost declarată prioritate guvernamentală. Vă aflați aici numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri și foarte mulți tineri implicați direct, în diferite forme, în inovare și în cercetare. Cunosc valoarea muncii și a ideilor dumneavoastră și știu că dumneavoastră sunteți motorul dezvoltării României ca națiune digitală”, a explicat președintele.
Asteptam de patru ani din partea Presedintelui Iohannis un Proiect de Tara. El nu a venit, a venit doar un slogan - Romania Normala, ce-o fi insemnand si asta. Datele astea brute si reci ne spun insa ca Romania Normala va fi o tara saraca, subdezvoltata si depopulata. Probabil ca nu va fi nici Romania fericita.
Un Presedinte nu poate schimba cursul economic al unei tari - cel putin nu in sistemul constitutional romanesc - dar poate sa actioneze impotriva derapajelor si a inegalitatilor flagrante. Si pana acum domnul Iohannis nu a facut-o.
Romania Normala ar trebui sa inceapa cu principiul simplu ca munca multa pe bani putini nu va conduce decat la dezastru. Normalitatea ar insemna, deci, schimbarea tendintelor actuale si programarea unei alte viziuni. A tot da vina pe PSD e o aiureala. PSD vine pe o tendinta inceputa din anii CDR-ului pe care nu a schimbat-o si nici nu a stiut cum. A incercat diverse formule schizoide - precum trecerea asistentei de la angajator la angajat in paralel cu OG 114. A sprijinit bancile si investitorii impotriva angajatilor si acum nu intelege ce l-a lovit. Doar ca, atunci cand a facut toate astea nimeni - sau aproape nimeni nu l-a tras de maneca.
De aceea campaniile noastre electorale sunt atat de terne sau trimise pe alte azimuturi - gen motiune - pentru ca genul asta de normalitate este pe placul tuturor.
Iar asistenta de cowboy, pardon, ca-o-vaca, venind din spate cu masina si cu ochelarii pe nas ca sa fie sigura ca nu pierde urma cuplului dynamic, vorbind la telefon pianissimo-diminuendo non-conflictual cu ceilalti aligatori care casca prin ierburile de pe marginea garl ... autostrazii.
Ei, si reptilele si panselutza, ma rog asistenta cowgirl vor sfarsi subito cand vor da ochii cu tractorul si toporul, pardon, poporul suveran si mana lui grea.
Stim ca Ponta este mincinos, dar este singura varianta posibila in conditiile in care exista acest Parlament, cu aceasta structura. Ca doar nu sunt sinucigasi ori imbecili (ca tine, Iohannis) ca, avand majoritatea confortabila in Parlament, sa faca cadou guvernarea PNL-ului si USR-ului.
Trebuiau alegeri anticipate, dar TU, mormane jegos, lucrezi pentru MAFIA varanista. In loc sa declansezi alegeri anticipate, tarasti Romania in fundul abisului.
Mi se pare ca a intrat un pic cam devreme in campanie electorala pentru parlamentarele din 2020 dar asta e.
Ceva idei despre Schengen, vize, adoptarea Euro, MCV, bugetul UE are? Ceva pe aparare? Ca despre asta e vorba acum … la alegerile astea.